Connect with us

Un singur ofertant la licitația pentru proiectarea depoului Dacia

Proiecte publice

Un singur ofertant la licitația pentru proiectarea depoului Dacia

Primăria Iași a primit o singură ofertă pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent modernizării depoului din Dacia. Este vorba despre o asociere de firmă, condusă de Ray Consulting SRL, societate din Craiova specializată în activități de inginerie și consultanță tehnică.

Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 1,8 milioane lei, un profit de circa 440.000 lei și un număr mediu de 17 angajați.

Din asociere mai fac parte firmele Smart City Development (București), Green Power Energy (Craiova), Pro Concept (Craiova), Longhersin (Timișoara), DM Dezvoltare (Timișoara) și Meva Concept (București).

Dintre firmele menționate, cel mai important subcontractant este DM Dezvoltare întrucât are 56% din lucrare.

Conform calendarului stabilit de Primărie, documentația SF va fi gata în 4 luni de la semnarea contractului cu adjudecatarul licitației deja lansate: în luna noiembrie ar putea fi semnat contractul, iar în primăvară va fi livrată documentația tehnică.

Ulterior, Primăria are undă verde pentru lansarea licitației de proiectare și execuție: fondurile necesare, de 13,5 milioane euro, sunt asigurate dintr-un credit deja contractat la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

După modernizarea depoului din Dacia – un termen optimist de finalizare a lucrărilor fiind vara anului 2023, va fi dezafectat depoul de la Gară: Primăria spune că, aici, va fi amenajat un parc în jurul unei clădiri existente care va adăposti muzeul transportului electric.

Depoul din Dacia se întinde pe aproape 4 ha şi, până acum, nu au fost făcute reparaţii capitale. Tehnologiile existente la depou sunt la nivelul anilor 1970 – 1980.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top