Connect with us

E.ON a montat și pus în funcțiune o centrală fotovoltaică

Național

E.ON a montat și pus în funcțiune o centrală fotovoltaică

E.ON Energie România a instalat o centrală electrică fotovoltaică la Moara Cibin din Sibiu care a devenit, astfel, producător de energie electrică din surse regenerabile, energie ce va fi utilizată pentru autoconsum, în procesul de producție. Valoarea totală a proiectului depășește 330.000 de euro.

Centrala electrică fotovoltaică are o putere de 443,42 KWp (curent continuu), respectiv 360 KWh (curent alternativ) și cuprinde 1.584 panouri fotovoltaice, montate pe acoperișurile clădirilor de la Moara Cibin, pe o suprafață de 2.600 mp. Curentul continuu produs de panourile fotovoltaice este transformat în curent alternativ prin intermediul a 6 invertoare.

“Aniversăm în acest an 16 ani de parteneriat cu Moara Cibin. Intrând într-o nouă fază a colaborării noastre, am decis împreună să promovăm și să implementăm soluții energetice în sfera energiei regenerabile. Suntem încrezători că, în cadrul acestui parteneriat, vom realiza și alte proiecte sustenabile care să contribuie la reducerea amprentei de carbon și implicit la o viață mai bună pentru fiecare dintre noi, într-un mediu mai curat ”, declară Cătălin Iordache, Directorul General al E.ON Energie România.

Proiectul comun pe care l-am realizat cu E.ON ne sprijină în realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus, de a produce energie verde pentru propriul consum, contribuind în felul acesta la reducerea emisiilor de CO2. Suntem mulțumiți de rezultatele obținute și ne dorim în continuare să identificăm, împreună cu partenerul nostru E.ON, soluții de eficiență energetică pe care să le aplicăm în companie”, afirmă Mircea Ureche, Director General Moara Cibin.    

Cantitatea de energie electrică produsă de centrală este destinată autoconsumului în procesul de producție, firma sibiană asigurându-și în acest fel o independență energetică de circa 7% din necesarul anual.  Prin punerea în funcțiune a acestui proiect fotovoltaic, Moara Cibin va proteja mediul înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu 174 tone/an.

Începând din anul 2018 și până în prezent, E.ON a dezvoltat peste 190 de proiecte de producere a energiei solare pentru clienți din sectoare variate ale economiei. Au fost montate deja circa 35.000 de panouri fotovoltaice pentru 65 de companii din cele mai performante industrii. Odată cu finalizarea proiectelor aflate în prezent în curs de dezvoltare producția totală de energie fotovoltaică va ajunge la 32.000 MWh pe an, iar emisiile de CO2 vor fi reduse cu 9.400 tone pe an.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Național

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top