Connect with us

Family Market Miroslava se deschide joi: premii la cumpărături, oferte promoţionale şi tombole

Investiții private

Family Market Miroslava se deschide joi: premii la cumpărături, oferte promoţionale şi tombole

Primul proiect de retail de proximitate, dezvoltat de compania Iulius, va fi inaugurat pe 14 iulie la Miroslava: Family Market. Cu ocazia deschiderii, compania a anunțat premii la cumpărături, oferte promoţionale şi tombole. De exemplu, la cumpărături în valoare de peste 350 lei din perioada 14-17 iulie va fi acordat un voucher de 50 de lei pe loc.

Family Market Miroslava aduce un nou format de supermarket Auchan, și tot aici va fi inaugurat primul magazin din Iași al brandului Sinsay, cu articole pentru întreaga familie, dar și Pepco, retailerul polonez de tip discounter, cu soluții pentru o casă organizată și decorată.

Agroland este prezent cu un concept nou, cu accent pe petshop și produse pentru grădină. Inspirat din dorințele locuitorilor, mixul de magazine include servicii și produse ale producătorilor și antreprenorilor locali, fiind un format de încurajare a business-urilor autohtone.

Mai multă savoare vor da locațiile Meat Concept Store, Kosarom, Vascar, băcăniile La Sibieni și La Bottega, pizzeria şi patiseria La Ciambella, cofetăria Blanca, Teo`s Cafe, Mado, iar de mai bine vei avea parte prin prezența aproape de tine a cabinetului de analize medicale Praxis, magazinului cu piese auto Autopit, papetăriei Papiro, salonului Lisnic Hair Studio, curăţătoriei ecologice Omniclean, plafarului Cătina, locațiilor Inmedio, CEC Bank, Cobyul, dar și spaţiului cu jocuri pentru copii Let`s Play.

Family Market este deschis zilnic, în intervalul orar 09.00 – 21.00, iar supermarketul Auchan va funcționa în intervalul 07.00 – 22.00.

De luni, 18 iulie 2022, clienții noului proiect au la dispoziție și aplicația mobilă Fidelity, disponibilă în Google Play și AppStore. Mecanismul este simplu: scanezi bonul în aplicație și, după validarea bonului de către operator, un procent de 5% din valoarea cumpărăturilor îți este returnat în portofelul virtual. Banii acumulați pot fi transformați în vouchere pe care le poți valorifica la magazinele din Family Market Miroslava.

Supermarketul Auchan lansează, din 14 iulie, o tombolă dedicată membrilor programului de fidelitate MyCLUB Auchan, oferindu-le acestora șansa de a câștiga premii de 1.000 euro. Astfel, în perioada 14-31 iulie, clienții care utilizează cardul de fidelitate MyCLUB Auchan la cumpărături în Auchan Miroslava sunt înscriși automat în marea tombolă care le poate aduce unul dintre cele 5 premii în valoare de 1.000 euro, oferiți sub formă de bonus pe cardul de fidelitate. Dacă nu deții încă un card de fidelitate, îl poți obține simplu și rapid, astfel:

  • accesează auchan.ro sau aplicația Auchan
  • creează un cont de client, dacă nu ai deja unul
  • generează un card digital sau înscrie cardul fizic primit în magazin, în secțiunea MyCLUB Auchan din contul de client.

În supermarketul Auchan Miroslava, membrii MyCLUB Auchan au acces la zeci de oferte special create pentru aceștia.

Sinsay își deschide prima locație din Iași cu prețuri reduse la numeroase articole pentru întreaga familie, numai bune de pregătit pentru vacanță. La Pepco găsești o nouă ofertă de produse care să îți ușureze viața, la prețuri accesibile. Și Agroland îți propune prețuri inaugurale pentru articole dedicate grădinii, dar și pentru îngrijirea animalelor de companie.

La capitolul delicii, Kosarom, La Sibieni și Vascar pregătesc preparate proaspete, cu preț special, iar La Ciambella și La Bottega vor oferi delicii gratuite celor ce le trec pragul. Dolciano te va întâmpina cu sortimente de ciocolată și cafea cu ofertă de preț inaugural, pentru a da gust zilelor de vară. O doză de energie primești și de la Teo`s Cafe. Grijă de sănătate, cu discounturi la produse, îți oferă farmacia Dr. Max și plafarul Cătina. Oferte la jucării și articole pentru școală vor fi la Papiro, iar promoții sunt și la produsele pentru îngrijirea casei, de la Cobyul, sau a mașinii, la Autopit.

În ziua inaugurării, ești invitat la spectacolul corului de copii DoReMi din Miroslava, de la ora 11.00, la momentul dezvelirii creației artistice „Oda Bucuriei” a sculptorului Vladlen Babcinețchi, cel care a câștigat concursul de artă organizat de IULIUS. Vineri, pe 15 iulie, de la ora 17.30, cumpărăturile sunt ritmate, în compania DJ Pado, iar Meat Concept Store te invită la un cooking show, de la ora 18.30. Sâmbătă este despre premii la cumpărături, iar duminică, de la ora 11.00, copiii vor fi amuzați de un clovn și de baloane de săpun, în zona fântânii arteziene.

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top