Connect with us

Gala Forbes: premiu de excelență pentru ansamblul Palas

Local

Gala Forbes: premiu de excelență pentru ansamblul Palas

Revista Forbes România a premiat ansamblul mixed-use Palas, al companiei IULIUS, pentru  impactul pe care l-a avut în dezvoltarea economică a orașului Iași și a regiunii Nord-Est. Distincția este o recunoaștere a celui mai ambițios proiect de regenerare urbană din această zonă țării, ce a devenit ancoră pentru comunitate și a pus orașul pe harta investițiilor internaționale. Evenimentul s-a desfășurat săptămâna trecută la Iași și a reunit cei mai importanți lideri ai comunității de business, dar și reprezentanți ai autorităților locale.

„Premiul de excelență pentru contribuția la dezvoltarea economică regională” a fost oferit pentru activitatea ansamblulului Palas, un proiect ambițios și inovator ce a contribuit la dezvoltarea urbană, socială și economică a orașului Iași, cu ecouri și în restul regiunii. Investiția de 310 milioane de euro este sinonimă cu aproximativ 10.000 de locuri de muncă, atât în componenta office – United Business Center, care este și principalul pol deIT al regiunii, cu o comunitate puternică de peste 50 de companii importante din tehnologia mondială, cât și în retail și în cadrul celorlalte funcțiuni. Pe lângă creșterea gradului de atractivitate investițională și contribuția la retenția tinerelor talente, ansamblul Palas a generat până în prezent și un impact financiar direct care depășește 39,6 milioane de euro, reprezentând contribuția la bugetul local și la cel de stat, inclusiv cota de asociere, la zi, către Primăria Municipiului Iași.

Dincolo de impactul economic direct, Palas este și „inima” socială a orașului și o destinație importantă de petrecere a timpului liber nu doar pentru ieșeni și pentru locuitorii din județele vecine, ci și pentru cei din Republica Moldova. Astfel, grădina Palas este locul care găzduiește cele mai importante evenimente culturale, artistice și sportive din oraș și a avut mereu priză la public, dar atractivitatea a crescut cu atât mai mult cu cât, în noul context, petrecerea timpului în aer liber, în condiții de distanțare fizică, a căpătat mai multă valoare.

Planurile de investiții ale companiei IULIUS rămân la fel de intense, iar în Iași avansează lucrările de construcție la Palas Campus, cea mai mare clădire office din țară, care va asigura încă 5.000 de locuri de muncă după inaugurarea din 2022 și unde în perioada construcției lucrează 1.700 de persoane. Cu o suprafață de 54.000 mp office premium și 6.000 mp de retail, amplul proiect de 120 de milioane de euro integrează un nou concept de food market, cu restaurante, cafenele și terase, servicii utile zilnic, o zonă dedicată producătorilor și antreprenorilor locali, dar și spații verzi și ample lucrări la infrastructură.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top