Local
Guvernul cere de la Primărie un fost liceu și 2 ha de teren: vrea școală de agenți de poliție la Iași
Guvernul va solicita de la Primăria Iași transferul unei proprietăți de peste 20.000 mp pe care se află mai multe construcții din zona Poitiers. Executivul a aprobat miercuri formularea unei adrese oficiale în acest sens la solicitarea Poliției Române: instituția vrea să amenajeze o școală de agenți de poliție, alături de un centru de pregătire profesională pentru personalul din zona de nord-est a țării.
Primăria Iași și Poliția Română au avut deja o corespondență cu privire la transferul proprietății, iar municipalitatea și-a dat acordul de principiu în aprilie 2024. Ulterior, s-a descoperit că o parte din teren era în litigiu. Între timp, situația juridică a fost clarificată, iar transferul ar putea fi făcut în următoarele luni.
„Imobilul de referință a fost utilizat pentru desfășurarea activităților educative în cadrul Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași, unitatea de învățământ încetându-și activitatea didactică de peste 3 ani”, se arată într-o notă explicativă aprobată miercuri, 4 decembrie, de către guvern, notă care va sta la baza emiterii adresei către Primăria Iași.
- Citește și Ședința CL: extinderea Penitenciarului și concesionarea unor terenuri Fortus au fost respinse
Transferul de proprietate va putea fi efectuat doar după ce Consiliul Local (CL) Iași va adopta o decizie în acest sens, prin care bunul să fie trecut în proprietatea statului. Ulterior, între cele două părți va fi încheiat un protocol, iar guvernul va da în administrare terenul și construcțiile către Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Poliției Române.
Demersurile privind acest transfer au început în prima parte a anului 2024, când un grup de lucru constituit la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române a analizat necesitatea înființării unei școli de agenți de poliție și al unui centru de pregătire profesională pentru personalul Poliției Române din zona de Nord-Est a țării. Grupul de lucru a studiat mai multe amplasamente și a concluzionat că terenul și construcțiile de la Iași, alături de disponibilitatea Primăriei de a le ceda, îndeplinesc „necesitățile funcționale instituționale”.