Local
Încep lucrările la pasajul Socola: cum se va circula în zonă. Șantierul va ține 18 luni
Lucrările la pasajul Socola vor începe în luna august, conform unui anunț al Primăriei Iași. Șantierul va fi deschis la trei ani de la atribuirea lucrării: Primăria Iași a lansat licitația în decembrie 2022, iar în august 2023 a semnat contractul cu Conest pentru suma de 35 milioane de lei, fără TVA.
În timpul lucrărilor, pasajul va fi închis parțial, iar circulația va fi restricționată etapizat pe câte o jumătate din pasaj. În primă instanță, din luna august, circulația pe partea deschisă va fi permisă în sens unic dinspre oraș spre Bucium, iar circulația dinspre Bucium se va face tot în sens unic dar pe ruta ocolitoare amenajată în ultimele luni la nivelul trecerii de cale ferată. Ulterior, în a doua etapă a lucrărilor, circulația va fi inversată.

„La început se va închide jumătatea stângă a pasajului (pe lung) dinspre oraș spre Bucium. Partea dreaptă rămâne destinată circulației spre Bucium. În a doua etapă a lucrărilor se va închide jumătatea dreaptă (pe lung) a pasajului. Jumătatea stângă rămâne tot dedicată circulației spre Bucium”, conform Primăriei Iași.
Proiectul prevede reabilitarea completă a pasajului Socola, într-un termen estimat de 18 luni. Numărul benzilor de circulație va crește de la patru la cinci: două pe sensul Socola – Centru și trei pe direcția Centru – Socola. Lucrările includ și amenajarea a două trotuare cu o lățime de câte doi metri, precum și creșterea gabaritului și a clasei de încărcare a structurii. Pasajul, construit în anul 1960, are o lungime de 450,7 metri.





