Connect with us

Începe Programul „Noua Casă”: ce tipuri de locuințe pot fi achiziționate

Utile

Începe Programul „Noua Casă”: ce tipuri de locuințe pot fi achiziționate

Programul guvernamental menit să sprijine populația în achiziția unei locuințe va debuta joi, 20 august, cu o întârziere de aproape o săptămână. APIX.ro vă prezintă mai jos mai multe informații utile legate de acest program, informații extrase din actul normativ aferent și normele de aplicare.

Ce tipuri de locuințe pot fi achiziționate:

  • locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat
  • locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL
  • alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadrate în celelalte două categorii

Modificările operate de către Guvern în ceea ce privește procentul de garantare de către stat fac referire la:

  • în cazul creditelor destinate achiziţionării locuinţelor prevăzute mai sus, procentul de garantare este de maximum 50%, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate în condiţiile în care valoarea finanţării este de maximum 70.000 euro şi este compusă din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 66.500 euro şi avansul plătit de beneficiar
  • în cazul creditelor destinate achiziţionării locuinţelor prevăzute în primele două categorii menționate mai sus, procentul de garantare este de maximum 60% exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate în condiţiile în care valoarea finanţării este cuprinsă între 70.001 euro şi maximum 140.000 euro echivalent lei şi este compusă din finanţarea acordată de instituţia de credit, cu o valoare cuprinsă între minimum 59.501 euro şi maximum 119.000 euro, la care se adaugă avansul plătit de beneficiar.

IMPORTANT. În ceea ce privește avansul, guvernul a prevăzut un avans de minimum 15% pentru sume cuprinse între 70.001 euro şi 140.000 euro şi de cel puţin 5% pentru suma de 70.000 de euro.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Utile

To Top