Connect with us

Începe proiectarea unui nou drum în Iași, cale de acces spre Aeroport

Local

Începe proiectarea unui nou drum în Iași, cale de acces spre Aeroport

Compania ieșeană Simpa Consult SRL va proiecta lucrările de amenajare a unui nou drum spre Aeroport, a anunțat, vineri, Consiliul Județean. Firma va încasa circa 200.000 lei pentru întocmirea documentațiilor tehnico-economice.

„Este vorba despre modernizarea drumului județean DJ 282G: lim. Municipiul Iasi – Aroneanu – Rediu Aldei (aproximativ 6,5 km) și realizarea drumului de legătură din DJ 282 G (Aroneanu) – Aeroportul Internațional Iași (aproximativ 3 km)”, se precizează într-un comunicat al instituției.

Potrivit șefului direcției de drumuri, Ciprian Ciucan, până la baza Lacului Aroneanu, unde vor fi două sensuri giratorii, drumul va avea patru benzi, iar până la Rediu Aldei vor fi două benzi, cu acostamente consolidate. „Prin tema de proiectare, vrem să realizăm trotuare pe tot intravilanul comunei Aroneanu, iar partea de acces spre Aeroport vrem să o gândim pentru următorii 50 de ani”, a adăugat directorul DJADP Iași.

Termenul pentru proiectarea drumurilor județene care vor face legătura cu Aeroportul Internațional Iași este de90 de zile calendaristice, de la ordinul de începere a prestării serviciilor.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top