Local
La Iași va funcționa un centru IMM și turism subordonat unei agenții din Constanța
Guvernul a decis înființarea a trei agenții teritoriale pentru IMM-uri și turism la Constanța, Brașov și Ploiești. În alte localități din țară vor funcționa centre teritoriale subordonate acestora, Iașul fiind sub autoritatea agenției din Constanța, potrivit unui comunicat primit la redacție.
Aceste noi agenții vor prelua activitățile și personalul structurilor actuale pentru IMM-uri, centrul de la Iași urmând a fi condus de un director ajunct.
„Actul normativ stabilește o serie de măsuri care să permită desfășurarea, în cel mai scurt timp, într-un nou cadru organizatoric, a activităților ce vizează stimularea înființării și dezvoltării de întreprinderi mici și mijlocii și autorizarea în turism, care să se alinieze nevoilor antreprenorilor și structurilor turistice”, se arată într-o ordonanță de urgență aprobate joi de guvern.
Potrivit comunicatului executivului, se înființează agențiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism (ATIMMT), respectiv ATIMMT Ploiești, ATIMMT Constanța și ATIMMT Brașov, prin fuziunea celor nouă agenții pentru întreprinderi mici și mijlocii, subordonate Ministerului Economiei. „Noile structuri vor prelua activitățile și personalul agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii și al reprezentanțelor teritoriale în domeniul turismului din cadrul aceluiași minister”, spune guvernul.
Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Constanța, cu un număr de 88 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Constanța, Iași și Târgu Mureș și preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Constanța, Iași, Tulcea, Bacău, Neamț, Suceava, Alba, Harghita. Această agenție teritorială este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Iași și Târgu Mureș, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului economiei.
Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Ploiești, cu un număr de 83 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Ploiești, București și Craiova și prin preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Bușteni, Râmnicu Vâlcea, Tg. Jiu, Mehedinți. Aceasta este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism București, respectiv Craiova, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului economiei.
- Citește și Rețea velo în Podu Iloaiei: primăria caută constructor și pune la bătaie o sumă de 11 milioane lei
Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Brașov, cu un număr de 86 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Brașov, Timișoara și Cluj–Napoca și preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj, Sibiu, Bistrița, Oradea. Agenția Brașov este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Timișoara, Cluj Napoca, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului economiei.