Connect with us

Licitația pentru construcția podului de la Ungheni va fi lansată la începutul anului 2023

randare pod peste prut ungheni
Randare a podului de la Ungheni

Proiecte publice

Licitația pentru construcția podului de la Ungheni va fi lansată la începutul anului 2023

Autoritățile centrale vor lansa licitația pentru construcția podului de la Ungheni cel mai devreme în luna februarie 2023, potrivit unui document al Ministerului Transporturilor, consultat de APIX.ro.

Potrivit sursei citate, primul pas va fi în ianuarie 2023 (emiterea hotărârii de guvern), în condițiile în care, pe final de an, a venit și vestea privind asigurarea unei finanțări de 16 milioane euro pentru acest obiectiv prin intermediul fondurilor europene, respectiv Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Valoarea proiectului este de (cel puțin) două ori mai mare, dar lucrările conexe vor fi finanțate de guvernul din România și cel din Republica Moldova.

După parcurgerea etapelor de avizare necesare, estimăm că promovarea licitației de proiectare și execuție se va desfășura din luna februarie 2023”, se arată în documentul MT, consultat de APIX.ro.

Unul dintre rolurile importante ale podului va fi să interconecteze infrastructurile rutiere din România şi Republica Moldova, prin autostrada A8 şi, respectiv, drumul naţional Ungheni – Chişinău.

Investiţia prevede, în principal, construirea unui pod nou de 261 metri lungime şi cu o lăţime 24 metri (în două etape). Lungimea totală a traseului va fi de 1 km, în condiţiile în care podul va fi punct de frontieră şi va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme şi spatii închise destinate verificării amănunţite a autoturismelor şi tirurilor.

Toate documentaţiile tehnice aferente investiţiei sunt finalizate, iar acordul de mediu a fost emis în luna noiembrie. Valoarea totală a proiectului se ridică la 40 milioane euro, în contextul în care guvernele din România şi Republica Moldova vor asigura finanţarea lucrărilor conexe.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top