Connect with us

Lista celor 15 proiecte urbanistice dezbătute în Consiliul Local: doar 7 propuneri au fost aprobate

Investiții private

Lista celor 15 proiecte urbanistice dezbătute în Consiliul Local: doar 7 propuneri au fost aprobate

UPDATE – Mai jos, puteți consulta votul consilierilor locali în cazul fiecărui plan urbanistic. Dintre cele 15 PUZ-uri, 7 au fost aprobate, 5 au fost respinse, iar alte 3 au fost amânate. În general, au fost aprobate planurile urbanistice care prevăd investiții de mică amploare (case, hale) și au fost respinse cele care pot provoca probleme de trafic sau de altă natură.

Știrea inițială

Plenul Consiliului Local (CL) va dezbate astăzi (marți, 31 octombrie) un număr de 15 planuri urbanistice zonale (PUZ), proiecte urbanistice care vizează construirea a 49 de vile, 31 de blocuri, două hale şi un supermarket.

Conform documentațiile analizate de APIX.ro, investițiile sunt propuse în zone precum Copou, Dacia, Bucium, Ţicău, Zona Industrială și Tătăraşi. Toate cele 15 proiecte au beneficiari distincţi, iar suprafața cumulată a terenurilor din cadrul proiectelor ajunge la circa 65.000 mp.

Mai jos, APIX.ro prezintă lista tuturor celor 15 proiecte urbanistice, listă pe care o vom actualiza cu decizia CL odată ce aceasta va fi adoptată:

  • construirea a 30 de vile în Bucium, zona Dealul Crăițelor, cu regim demisol, parter și 2 etaje [citește detalii despre proiect, decizie – AMÂNAT]
  • ridicarea unui bloc cu 60 de apartamente pe șos. Bucium, la doi pași de una dintre cele aglomerate intersecții din oraș: Bucium – Poitiers – Trei Fântâni [citește detalii despre proiect, decizie – RESPINS]
  • amenajarea unei hale de vinificație în zona Copou – Breazu, lângă o plantație de 18 hectare, aflată în proprietatea beneficiarului de PUZ [citește detalii despre proiect, decizie – APROBAT]
  • construirea unui complex Penny în Dacia, pe str. Tabacului, în apropiere de intersecția cu pasajul Băncilă [citește detalii despre proiect, decizie – APROBAT]
  • un complex de blocuri în Bucium, pe str. Grigore T. Popa, cu un regim maxim de înălțime subsol, parter, 2 etaj și un al treilea etaj retras [citește detalii despre proiect, decizie – RESPINS]
  • completarea unui proiect urbanistic din Copou, zona str. Lt. Stoicescu, prin reglementarea a 20% din suprafața terenului unde este amenajat un complex cu 19 blocuri, cu un regim subsol, parter și 3 etaje [decizie – RESPINS]
  • amenajarea unei hale în domeniul alimentar în Zona Industrială [decizie – AMÂNAT]
  • construirea a 15 vile și un bloc în Bucium, cu beneficiari distincți: 7 vile (parter și 2 etaje) pe str. Alexandru Zirra [decizie – AMÂNAT], 5 vile (demisol, parter și un etaj) pe strada Petru P Condrea [decizie – RESPINS], 3 vile pe str. Ciprian Porumbescu [decizie – APROBAT] și un bloc cu regim mic de înălțime (subsol, parter și etaje) pe str. George Mărgărit [decizie – RESPINS]
  • alte patru proiecte vor fi pe ordinea de zi, în zone precum: Copou (2 vile, pe std. Ștefan Popescu, decizie – APROBAT), Țicău (o vilă, decizie – APROBAT), Tătărași (o vilă pe str. Vânători, decizie – APROBAT) și Păcurari (o vilă pe str. Bucur, decizie – APROBAT)

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top