Connect with us

Lista completă a măsurilor privind accesul la Aeroport: pasagerii se vor putea deplasa și cu alte mașini

Foto: Radu MEȘNIȚĂ/Ziarul de Iași

Local

Lista completă a măsurilor privind accesul la Aeroport: pasagerii se vor putea deplasa și cu alte mașini

Autoritățile locale și județene au impus, începând de luni, 8 mai, și până pe 15 august, o serie de măsuri pe zona de 2 km cuprinsă între Ciric și terminale. În prezent, cele mai aglomerate zile sunt joia și duminica atunci când, într-un interval orar relativ scurt, la Aeroport ajung câteva mii de pasageri.

O modificare importantă față de comunicările anterioare: un pasager va putea merge cu orice tip de mașină spre Aeroport atât timp cât are un bilet de avion, iar șoferul autovehiculului cu care se deplasează nu staționează în fața terminaluluișoferul va avea un bon de acces valabil maximum 10 minute.

„Cea mai importantă noutate este, pe scurt, că autoturismele care transportă persoane care dețin un permis de călătorie (boarding pass) sau alte documente pentru dovada rezervării zborului au acces până la terminalele Aeroportului, dar nu pot staționa, oprirea fiind permisă doar pentru lăsarea pasagerilor și a bagajelor. Pe de altă parte, autoturismele obișnuite nu pot merge spre Aeroport pentru a prelua pasageri; aceștia din urmă vor trebui să folosească alte mijloace de transport cel puțin până la parcările din Baza Ciric (autobuze ale Companiei de Transport Public, autoturismele taxi și de transport alternativ (Uber și Bolt)”, se arată într-un comunicat al Primăriei Iași.

Lista completă de măsuri pentru perioada 8 mai – 15 august:

1. Se restricționează circulația autovehiculelor de la sensul giratoriu situat la intersecția drum Aeroport – șoseaua Ciric pâna la zona de îmbarcare a  Aeroportului, cu excepția:

  • a) autovehiculelor care prezintă boarding pass sau alte documente pentru dovada rezervării zborului din ziua respectivă;
  • b) Compania de Transport Public (CTP), taxi, Uber, Bolt, autovehicule deținătoare de permise marcate prin stickere speciale (lucrători la Aeroport, alte autovehicule autorizate);
  • c) autovehicule autorizate pentru transporturi de persoane (autocare, microbuze, autobuze etc.)

2. Se instituie parcarea cu plată în parcările de la Baza Ciric, cu montare de barieră la intrarea în parcări.

3. Se eliberează parcările de la Baza Ciric de autovehiculele abandonate / imobilizate.

4. Se înființează linia de transport CTP Aeroport – Baza Ciric cu frecvență crescută.

5. Se interzice circulația tuturor autovehiculelor autorizate tip Școală de la intersecția șoseaua Ciric – strada Aurel Vlaicu (strada Ignat) până la intersecția șoseaua Ciric – strada Moara de Vânt;

6. Toate locurile din parcarea din dreptul telescaunului sunt destinate locurilor de așteptare pentru transportul în regim de taxi și transportul alternativ (Uber și Bolt).

7. Politia Rutieră, Poliția Locală și Secția Regională de Poliție Transporturi Iași vor lua toate măsurile pentru respectarea măsurilor menționate, astfel:

Pentru plecări se înființează două filtre de circulație, astfel:

Filtru de circulație amplasat la sensul giratoriu (Poliția Locală Poliția Rutieră, Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași):

  • i) la trecerea prin filtru Poliția Locală va preda autovehiculelor care circulă spre aeroport, altele decât cele prevăzute la art. 1, lit. b. și c., un bon de acces cu valabilitate de 10 minute, pe care vor fi înscrise data și ora trecerii prin filtru;
  • ii) conducătorul autovehiculului este obligat să se întoarcă din zona terminalelor și să părăsească zona restricționată în maxim 10 minute de la trecerea prin filtru;
  • iii) bonul de acces este predat către agenții Poliției Locale la ieșire și trecere prin filtru;

Filtru de circulație amplasat în zona terminalelor (Secția Regională de Poliție Transporturi, Poliția Locală).

Pentru sosiri, se înființează două filtre de circulație, astfel:

Filtru de circulație amplasat la sensul giratoriu (Poliția Locală Poliția Rutieră, Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași):

  • este interzis accesul în zona restricționată autovehiculelor altele decât cele prevăzute la art. 1, lit. b. și c., pentru preluarea pasagerilor din zona terminalelor de sosiri;
  • preluarea pasagerilor din zona terminalelor de sosiri se face exclusiv cu autovehiculele CTP, taxi, Uber, Bolt și alte forme de transport autorizate (autocare, microbuze);

Filtru de circulație amplasat în zona terminalelor (Secția Regională de Poliție Transporturi, Poliția Locală).

Angajații RA Aeroportul Iași, angajații diverselor instituții ale statului care lucrează la Aeroport, cei care prestează diverse servicii la aerogară pot veni spre Aeroport și dinspre Tătărași, pe strada Aeroportului, pe lângă Aviația Utilitară. Autovehiculele acestora trebuie să aibă permise marcate prin stickere speciale. Controlul va fi făcut de Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași.

Accesul către pensiunile de pe malul stâng al Lacului Ciric este nerestricționat.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top