Local
Lista străzilor unde sunt deschise șantiere: lucrările la utilități provoacă probleme de trafic
Zeci de șantiere sunt deschise de Delgaz și ApaVital în această perioadă pe raza orașului pentru lucrări efectuate de operatori de utilități. În ultimele zile au început să apară și probleme: o simplă închidere a unei benzi în Nicolina a provocat ambuteiaje în toată zona centrală și semi-centrală.
Astfel de probleme în trafic vor apărea și în zilele următoare, în condițiile în care sunt programate noi intervenții. Lucrările se desfășoară la rețelele de electricitate, gaz, apă și canalizare. Primăria Iași a aplicat amenzi de 17.000 lei pentru că firme contractate de ApaVital și Delgaz nu au dus la bun sfârșit unele lucrări, respectiv nu au refăcut domeniul public afectat de lucrări.
APIX.ro prezintă lista străzilor în zona cărora Primăria a aprobat grafice de lucrări, cu precizarea că aceste grafice se actualizează săptămânal sau de câte ori este nevoie. Alte fronturi de lucru vor fi deschise în perioada următoare în special în ceea ce privește rețelele de gaz, după cum a anunțat Delgaz.
Lista străzilor în care au loc lucrări la rețele de utilități:
- rețeaua de energie electrică: Alexandru Vlahuță, Casin, Roșcani, șos. Ștefan cel Mare, Trecătoarea Păun, Lacului, Leon Balif, Vlădiceni, Prof. Alexandru Bărbat, Strugurilor, Fundac Păun, Al. Gheorghe Ivănesuc, Teascului, Ciprian Porumbescu, Brândușa, Nuferilor, Valea Adâncă, Podișului, Al. Mihail Sadoveanu, Dumbrava Roșie, rond CUG 1 (CTP), Tabacului, Strămoșilor, rond Dacia, șes Bahlui și zona sediului CTP
- rețeaua de gaze naturale: parc Copou, Căpșunilor, șos. Nicolina, Decebal, Cazangiilor, Manta Roșie, Florilor, Păcurari, Prof. I.P. Culianu, șos. Nicolina, Islaz, Cicoarei, Ciurchi, Al. Voinești și Ioanid Romanescu
- apă și canalizare: Gheorghe Săulescu, șos. Nicolina, Prof. I.P. Culianu și Petru Movilă
Lucrările nu au loc pe toată lungimea străzilor enumerate, ci în anumite zone punctuale. Dar, în unele cazuri, sunt necesare restricții de circulație ceea ce creează probleme în trafic pe întreaga arteră. Acestea nu sunt singurele intervenții programate în perioada următoare.
În luna septembrie 2024, Delgaz a anunțat că pe o perioadă cuprinsă de la 2 la 12 luni vor avea loc mai multe intervenții la rețeaua de gaze naturale. Lucrările vizează peste 80 de străzi, în lungime totală de 55 km. Investițiile Delgaz se ridică la 10 milioane euro.
Pe ce străzi urmează să se intervină Delgaz
Intervențiile sunt programate în mai multe zone ale orașului precum Păcurari, Cantemir, Copou, Frumoasa, Centru, Tătărași, Bucium, Gară sau Galata. Printre lucrările cele mai mari se numără cele de pe străzile Dumbrava Roșie, Alex. Vlahuţă, D. Cantacuzino, G. Topârceanu, I.L. Caragiale, I. Teodoreanu, Friederick, Gen. T. Dumitrescu, George Coşbuc, Fagului, Dr. N. Vicol şi Al. Grigore Ghica Vodă: vor fi modernizați 8,2 km de rețea pe parcursul a 10 luni. Aceeași perioadă este estimată și pentru lucrările din Păcurari: pe tronsonul Moara de Foc – Rond Păcurari (inclusiv cu str. Popăuți, șos. Rediu și str. Stindardului) vor fi modernizați 4,9 km de conducte.
O altă lucrare importantă este în zona străzilor Sararie, sos. Sararie, M. Costachescu, Petre Andrei, Rece, Mihai Eminescu, Octav Botez, Sf. Atanasie: 7,5 km de conducte vor fi modernizați în 12 luni. La polul opus, lucrări de mai mică amploare sunt pe str. Sfântul Ioan (0,9 km, 2 luni), zona Nicolae Iorga – Decebal (1,1 km, 2 luni), zona str. Ciobanului – Dealul Bucium (1,1 km, 2 luni) sau în zona Funcționarilor – Gh. Asachi – Scăricica (1,4 km, o lună).