Local
Lucrări la calea ferată în zona barierelor din Canta și Păcurari: cum va fi afectată circulația auto
O serie de lucrări la infrastructura feroviară din Iași vor afecta circulația auto în zona a două treceri la nivel de cale ferată, pe 8 mai 2026, în intervalul orar 08.00–20.00, potrivit unui comunicat CFR primit la redacție.
Intervențiile au loc în contextul unor lucrări executate între cartierele Dacia, Alexandru cel Bun și Canta–Păcurari, în baza unui contract încheiat între Sucursala Regională de Căi Ferate Iași și Construcții Feroviare Mureș S.A., care vizează reparații curente la instalațiile CCS-T din zona Secției CT1 – instalația CED Iași.
- Citește și Se pun bazele unei căi ferate electrificate Iași – Chișinău: proiect comun al României cu R. Moldova
Conform comunicatului CFR, lucrările programate pentru 8 mai presupun preluarea cablurilor și refacerea capetelor de cablu pentru alimentare și pentru cablurile de dependență fir I și fir II, pe tronsonul Iași–Lețcani, între punctele PC și DTN BAT Km 73+647.
Pe durata intervențiilor, instalațiile de semnalizare rutieră ale trecerilor la nivel cu calea ferată vor fi scoase din funcțiune. În aceste condiții, la trecerea de la Km 73+647 (strada Sergent Grigore Ioan) va fi instituit un post de pază cu bariere mobile și personal de cale ferată autorizat. La trecerea de la Km 73+140, în zona Complexului Dream Village, vor fi montate indicatoare rutiere de tip STOP.
- Citește și Noi rame electrice vor intra treptat în circulație: care sunt rutele ce tranzitează Iașul
Circulația auto va fi afectată în zona ambelor treceri la nivel pe toată durata intervalului orar menționat. Autoritățile recomandă utilizarea unor rute alternative, precum pasajul Octav Băncilă sau pasajul superior Alexandru cel Bun.
Șoferii care tranzitează zona sunt obligați să respecte indicațiile personalului feroviar și semnalizarea temporară instituită. În cazul trecerii de la Km 73+140, oprirea la indicatorul STOP este obligatorie, iar traversarea căii ferate se va face doar după asigurarea că nu circulă trenuri.






