Local
Luptă la cuțite pentru livrarea a 18 tramvaie la Iași: unul dintre ofertanți cere descalificarea celuilalt
Licitația pentru achiziția a 18 tramvaie noi, desfășurată de Primăria Iași, intră în prelungiri: polonezii de la PESA au contestat documentele depuse de Bozankaya și spun că oferta turcilor nu ar fi conformă – conflictul va fi tranșat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) în aceste zile.
PESA invocă faptul că garanția de participare depusă de către Bozankaya ar fi lovită de „nulitate absolută” și, prin urmare, Primăria ar fi trebuit să respingă oferta turcilor. Polonezii spun că Bozankaya a apelat la o instituție bancară din Croația care nu poate să emită, în mod legal, garanții de participare în România întrucât nu a notificat BNR despre această activitate și nici nu ar figura pe lista BNR de instituții autorizate în acest sens.
„Emitentul garanției de participare se află în incapacitate de a presta servicii de emitere de garanții de participare în România întrucât (i) nu are o sucursală în România înființată în mod valabil și (ii) nu a notificat prestarea de servicii în mod direct către BNR, prin autoritatea de supraveghere din Croația, nefiind înregistrată în registrele ținute de BNR în acest scop, conform art. 45 din OUG 99/2016”, se precizează în contestație.
- Modul în care s-a desfășurat licitația până acum poate fi consultat la ACEST LINK. Într-o decizie absolut bizară, Primăria Iași cenzurează numele firmelor în contestațiile publicate în sistemul național de achiziții publice – lucru unic la nivel național. Totuși, vigilența funcționarilor municipalității nu a fost pe măsură, iar, în unele locuri din contestație, apare numele firmei reclamate.
Potrivit conținutului contestației, în lipsa îndeplinirii condițiilor de autorizare, orice garanție de participare ar fi lovită de nulitate absolută și nu poate fi acceptată în cadrul procedurii organizate de Primăria Iași.
- Citește și Vatmanii vor fi asistați de o „inteligență artificială” în trafic pentru prevenirea accidentelor
„Autoritatea contractantă a realizat o analiză superficială a garanției de participare, concluzionând în procesul-verbal că nu există neconformități. Autoritatea contractantă era obligată să verifice conformitatea garanției de participare și îndeplinirea cerințelor legale”, se mai precizează în contestație.
În concluzie, PESA susține că Primăria Iași ar fi trebuit să respingă oferta ca „inacceptabilă”: o decizie a CNSC este așteptată în aceste zile. Odată ce va fi semnat un contract de furnizare, primul tramvai va ajunge la Iaşi în maximum 15 luni. Ulterior, vehiculele vor fi livrate la fiecare 3 luni.
„Tramvaiele trebuie să aibă o capacitate de transport totală de minimum 135 locuri, dintre care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile, din care minimum 5 din low floor, plus vatmanul. Producătorul poate suplimenta numărul de locuri pentru călători prin montarea de scaune rabatabile”, se precizează în documentaţia de licitaţie.
În prezent, la Iași circulă 32 de tramvaie noi: 16 livrate de PESA (în cadrul unei licitații organizate de Ministerul Dezvoltării) și 16 livrate de Bozankaya (în cadrul unei licitații organizate de Primărie). La fel în cazul celor 18 tramvaie care urmează să fie achiziționate, și celelalte 32 de vehicule au fost cumpărate cu fonduri puse la dispoziție de Comisia Europeană.