Local
MAM Bricolaj ia în calcul deschiderea unui magazin la Iași
MAM Bricolaj (MAM), companie românească din industria de bricolaj, a anunţat că ia în calcul pentru următorii cinci ani dezvoltarea reţelei de magazine până la un număr de 12 magazine la nivel naţional, în Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, inclusiv deschiderea celui de-al patrulea magazin în Bucureşti, potrivit News.ro.
“MAM Bricolaj a încheiat prima jumătate a anului trecut cu o cifră de afaceri netă de aproape 25 milioane de lei, în creştere cu 48% faţă de semestrul 1 2020, şi cu un profit net de jumătate de milion de lei. La jumătatea anului trecut, compania avea 134 de angajaţi, aproape dublu faţă de semestrul 1 2020. Compania ia în calcul pentru următorii cinci ani dezvoltarea reţelei de magazine până la un număr de 12 magazine la nivel naţional, în Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, inclusiv deschiderea celui de-al patrulea magazin în Bucureşti”, anunţă compania.
MAM Bricolaj a fost înfiinţată în 2011 de către Cristian Găvan, având ca principale direcţii de business comercializarea de materiale şi accesorii de mobilă şi produse conexe, bricolaj în mobilă şi oferirea de servicii de proiectare în mobilă.
În prezent, compania operează trei magazine în Bucureşti (Morarilor, Luica, Prelungirea Ghencea) şi un magazin online.