Proiecte publice
Miroslava își construiește o nouă primărie: investiție de 12,2 milioane lei
Autoritatea locală din Miroslava a început demersurile pentru avizarea construirii unui nou sediu pentru activitățile administrative. Amplasamentul ales de primarul din localitate este în vecinătatea actualului sediu. Deocamdată, proiectul este în faza de studiu de fezabilitate, iar documentația a ajuns pe masa Comisiei zonale de monumente istorice întrucât zona de construire are regim de protecție.
În luna mai 2020, Consiliul Local Miroslava a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a unui imobil de 168 mp aflat pe amplasament, o sumă de circa 25.000 lei fiind stabilită cu titlu de despăgubire.
Demersurile pentru realizarea unui nou sediu administrativ au început în decembrie 2019, atunci când deliberativul local a preluat în proprietate privată părți din amplasament. Ulterior, autoritatea locală a alipit mai multe parcele de teren pentru ca, în final, suprafața totală disponibilă să ajungă la aproape 3.000 mp.
Studiul de fezabilitate a fost aprobat în ianuarie 2020. Documentația tehnică a estimat o valoare a investiției de 12,2 milioane lei (inclusiv TVA). Proiectul va fi eșalonat pe trei ani. Suma reprezintă circa 20% din bugetul pe anul în curs al comunei Miroslava.
„Amenajările propuse constau în realizarea unei construcții cu regim de înălțime demisol, parter și 2 etaje cu funcțiunea de sediu de primărie. Amplasarea obiectelor propuse necesită ocuparea definitivă a unei suprafețe de 643 mp (corp clădire) și 1.052 mp (trotuare, alei și parcaje)”, se arată în hotărârea 21/2020 prin care a fost aprobat studiul de fezabilitate.