Connect with us

Miroslava va avea un buget record anul acesta: lista principalelor investiții [document]

miroslava iasi

Local

Miroslava va avea un buget record anul acesta: lista principalelor investiții [document]

Primăria Miroslava a lansat în dezbatere publică proiectul de buget pe anul 2024: autoritatea locală a estimat cheltuieli de circa 140 milioane lei, iar mai bine de jumătate din sumă este alocată investițiilor (72,6 milioane lei).

„Pe lista de investiții figurează proiectul de extindere a canalizării prin PNRR (cel mai mare proiect de investiții din istoria comunei), proiecte care vizează extinderea celorlalte rețele de utilități, realizarea unei școli verzi în satul Valea Adâncă, extinderea creșei din satul Balciu, precum și realizarea de parcuri, alei pietonale și piste de biciclete. Nu am uitat nici de proiectul de amenajare a Lacului Ezăreni, iar până la mijlocul lunii februarie îmi doresc să vin cu noutăți pe această temă”, a spus primarul Dan Niță, într-o postare pe Facebook.

Bugetul comunei este estimat la o valoare de 137,6 milioane lei: secțiunea de funcționare are alocată o sumă de 65,6 milioane lei, iar cea de dezvoltare 72 milioane lei.

Lista principalelor investiții:

  • extindere sistem de canalizare (26 mil. lei)
  • reabilitarea și dotarea unui centru rezidențial pentru persoane cu dizabilități și vârstnici (10,3 mil. lei)
  • șapte parcuri de joacă și un skate parc pentru copii (1,5 mil. lei)
  • construirea unei săli de sport în Uricani (0,5 mil. lei)
  • gestionare deșeuri – înființare centru de colectare prin aport voluntar (4,6 mil. lei)
  • achiziția unui microbuz electric pentru transport public (1,5 mil. lei)

Descarcă bugetul comunei Miroslava

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top