Investiții private
Noi blocuri vor fi construite lângă Piața Dacia, în continuarea ansamblului Conest
Un nou plan urbanistic zonal (PUZ) a fost inițiat pentru construirea de blocuri lângă Piața Dacia, într-o extindere de facto a ansamblului construit de Conest. Deocamdată, proiectul se află în faza incipientă, cea de întocmire a documentației, Primăria Iași eliberând doar un certificat de urbanism.
Beneficiarul proiectului este firma Estin International, companie care în toți cei 19 ani de la înființare a înregistrat o cifră de afaceri egală cu zero. Compania este deținută de două persoane fizice, iar una dintre acestea este Constantin Rădulescu, care mai are o calitate – cea de administrator a BCC Agregate Betoane, firmă deținut de Conest.
„Construire ansamblu de locuințe colective și funcțiuni complementare pe terenuri proprietate”, este obiectului proiectului de PUZ pentru care a fost obținut certificatul de urbanism 2058/2024 de la Primăria Iași. Din estimările APIX.ro, terenul pe care vrea să construiască firma are o suprafață de circa 7.000 mp.
Datele financiare ale Estin International de la momentul înființării și până în prezent, conform Listafirme.ro, portal care prelucrează în mod automat indicatori publicați de Ministerul Finanțelor:
Zona Dacia a devenit, în ultimii ani, foarte atractivă pentru dezvoltatorii imobiliari: Comat construiește blocuri înalte (unele deja date în folosință), Conest a finalizat blocurile de pe Rampei 9A (aceeași adresă este și în cazul proiectului Estin), MCM Construct are în pregătire două proiecte de amploare (zona Lupiței și în zona Lidl) și este de așteptat ca o investiție să fie implementată și pe terenul fostului depozit Petrom (suprafață scoasă acum la vânzare).
Proiecte în Dacia sunt propuse și pentru zona dinspre capătul cartierului, respectiv extinderea ansamblului Dream Village (proiect resuscitat de grupul Zinan) sau în zona Contis – Prima Construct.
Cu toate acestea, infrastructura rutieră a rămas aceeași – la un moment dat s-a discutat despre realizarea unei artere de circulație în paralel cu calea ferată, dar acest proiect a fost vehiculat (și folosit) pentru a putea fi aprobate noi investiții imobiliare. Primăria Iași nu a făcut niciun demers pentru a încheia un parteneriat cu grupul investitorilor „la sud de calea ferată”.
- Citește și Anul 2024: lista proiectelor private de impact din Iași în cazul cărora vor începe lucrări
În câțiva ani, semne în acest sens fiind deja vizibile, zona Dacia va deveni un nou punct fierbinte pe harta traficului în Iași, în condițiile în care Primăria nu are în implementare vreun proiect care să prevină o astfel de situație, la fel cum s-a întâmplat și alte cartiere din oraș.