Connect with us

Noi investiții la Aeroportul din Suceava: aerogara estimează un trafic de 1,3 milioane de pasageri

randare amplasament parcare aeroport suceava

Proiecte publice

Noi investiții la Aeroportul din Suceava: aerogara estimează un trafic de 1,3 milioane de pasageri

Aeroportul Suceava continua seria investițiilor cu o nouă parcare care va avea aproximativ 670 de locuri. Proiectul are o valoare de 22,5 milioane de lei și a intrat în faza de avizare la instituțiile de resort. Oficialii aerogării estimează, odată cu redeschiderea bazei operaționale Wizz Air la Suceava, traficul anual de pasageri va ajunge la circa 1,3 milioane de pasageri. În anul 2025, au fost înregistrați aproximativ 770.000 de pasageri.

Având în vedere creșterea prognozată pentru următorii ani, oficialii aerogării arată că este necesară modernizarea căilor de acces și extinderea parcărilor pentru mașini, microbuze și autocare, astfel încât să țină pasul cu traficul aerian și nevoile pasagerilor. Proiectul prevede și reorganizarea zonelor pentru transportul public, taxi și ride-sharing, plus introducerea unei aplicații pentru gestionarea accesului auto și a unui sistem de supraveghere video.

amplasament parcare aeroport suceava
Amplasamentul parcării

„Extinderea parcării este justificată și de necesitatea separării funcționale a diferitelor tipuri de utilizatori ai aeroportului. În prezent, aceleași spații sunt utilizate de pasageri pe termen scurt, pasageri care lasă autoturismele pe termen lung, însoțitori, angajați ai aeroportului, operatori economici, taxiuri și servicii de transport alternativ”, se arată într-un memoriu de prezentare a investiției, document consultat de APIX.ro.

Cum va fi organizată funcțional noua parcare

Noua parcare proiectată la aerogara suceveană vizează cinci zone distincte:

  • Parcarea P1: pe termen lung va dispune de 241 locuri, fiind destinată staționării de durată a autoturismelor. Structura acesteia include: 220 locuri pentru autoturisme, 5 locuri pentru microbuze, 4 locuri pentru motociclete și 12 locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, dimensionate și amplasate conform cerințelor de accesibilitate prevăzute în NP 051 – „Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile persoanelor cu dizabilități”.
  • Parcarea P2: pe termen scurt va avea o capacitate totală de 167 locuri, fiind destinată opririlor de scurtă durată și fluxurilor rapide de îmbarcare/debarcare. Aceasta este configurată astfel: 145 de locuri pentru autoturisme, 5 locuri pentru microbuze, 4 locuri pentru motociclete, 4 locuri pentru persoane cu dizabilități, 3 locuri destinate categoriei „mamă și copil” și 6 locuri prevăzute cu stații de încărcare pentru vehicule electrice, în concordanță cu cerințele privind dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitate electrică.
  • Parcarea P3: zonă BUS/TAXI va cuprinde 40 locuri și este destinată transportului public și alternativ. Repartizarea este următoarea: 3 locuri de parcare pentru autobuze, 30 locuri pentru taxi și 7 locuri pentru servicii de tip ride-sharing.
  • Parcarea P4: parcare pentru mașini închiriate (rent-a-car) va avea o capacitate de 40 locuri, fiind destinată exclusiv autoturismelor utilizate de operatorii de închirieri auto, în vederea asigurării unui flux operațional eficient pentru preluare și predare.
  • Parcarea P5: parcare administrativă va avea o capacitate de 180 de locuri și este destinată personalului aeroportului. Aceasta include 170 locuri pentru autoturisme și 10 locuri rezervate categoriei VIP.

„Luând în considerare și contextul redeschiderii bazei operaționale Wizz Air la Suceava, care va genera o creștere semnificativă a traficului aerian, estimările indicând depășirea pragului de 1.300.000 de pasageri anual, este necesară modernizarea infrastructurii de acces, alături de modernizarea și extinderea parcării”, conform documentului citat.

În memoriu nu se precizează cu exactitate anul în care Aeroportul Suceava ar urma să înregistreze 1,3 milioane de pasageri. Proiectul privind realizarea unei noi parcări are o perioadă de execuție de până la 33 luni.

Aricole din categoria Proiecte publice

To Top