Connect with us

Primele contracte SAFE pentru drumul expres Suceava – Siret pot fi semnate

Infrastructură

Primele contracte SAFE pentru drumul expres Suceava – Siret pot fi semnate

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins toate cele opt contestații depuse în cazul primelor două loturi ale drumului expres Suceava – Siret. Aceste tronsoane sunt propuse spre finanțare prin programul SAFE, iar deciziile CNSC permit semnarea contractelor. În cazul celui de-al treilea tronson, care cuprinde lucrări și pe teritoriul Ucrainei, sunt în analiză alte trei contestații.

De remarcat că CNSC s-a pronunțat mai rapid pe Suceava – Siret decât în cazul contestațiilor aferente autostrăzii Pașcani – Iași – Ungheni: sesizările pentru drumul expres au fost depuse cu cel puțin 5 zile mai târziu decât unele contestații de pe sectorul ieșean. Ambele proiecte ar urma să fie finanțate prin intermediul SAFE.

„Acest drum nu este doar infrastructură rutieră. Este axa care conectează România la granița nordică, către frontiera cu Ucraina. Este parte din arhitectura de mobilitate strategică a flancului estic NATO. Este o investiție în securitatea României, finanțată prin instrumentul european dedicat capacităților de apărare”, a declarat Cristian Pistol, șeful CNAIR.

O firmă din Iași este ofertant în cadrul asocierii câștigătoare

Toate tronsoanele aferente drumului expres Suceava – Siret au fost câștigate de o asociere de firme conduse de Far Foundation (Bistrița-Năsăud). Partenerii principalii ai liderului de asociere sunt ucrainenii de la Pivden și firma Lincor Trans din Iași.

Suceava – Dărmănești și Dărmănești – Bălcăuți sunt primele două loturi din drumul expres care asigură continuitatea autostrăzii A7 în nordul țării. Până în prezent, singurele contracte SAFE au fost semnate în cazul autostrăzii Pașcani – Suceava.

traseu drum expres suceava siret
Drumul expres Suceava – Siret are, în total, peste 55 km. Contractul aferentul ultimului segment cuprinde și lucrări în Ucraina. Finanțarea proiectului este asigurată prin intermediul SAFE

Valoarea celor două contracte aferente primelor loturi din drumul expres Suceava – Siret se ridică la peste 4,5 miliarde de lei, fără TVA. Ultimul segment al drumului, între Bălcăuți și Siret, a fost adjudecat tot de asocierea condusă de Far Foundation.

Aricole din categoria Infrastructură

To Top