Proiecte publice
O nouă investiție la Oncologie: va fi construit un centru de terapie cu protoni
Un proiect anunțat anul trecut de Institutul Regional de Oncologie (IRO) prinde contur: în Sărărie va fi amenajat un Centru de terapie cu protoni, în vecinătatea Centrului de screening, obiectiv inaugurat zilele trecute de către autorități. Anul trecut, investiția era estimată la circa 70 milioane euro pentru noul Centru.
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost finalizat iar săptămâna viitoare este programată o dezbatere la Primărie. Ulterior proiectul va putea fi inclus pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local (CL) și, în final, să fie eliberată autorizația de construire. Nu e clar în momentul de față modul în care vor fi finanțate lucrările de execuție.
Amplasamentul este în Sărărie, în vecinătatea Centrului de screening şi diagnostic inaugurat zilele trecute de IRO. Suprafaţa terenului unde este propusă noua clădire este de aproape 3.000 mp. Imobilul va avea un regim cu două niveluri în subsol, parter şi 4 etaje. Terenul a fost pus la dispoziţie de către Consiliul Judeţean.