Connect with us

Parcul industrial Pașcani va fi amenajat pe 65 ha: a fost lansată licitația de proiectare

Terenul este acum în extravilan, lângă Sodomeni

Proiecte publice

Parcul industrial Pașcani va fi amenajat pe 65 ha: a fost lansată licitația de proiectare

Consiliul Județean (CJ) Iași a început demersurile pentru înființarea unui parc industrial la Pașcani pe o suprafață de 64,6 hectare: instituția a lansat licitația pentru proiectare la nivel de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), cu o valoare a contractului de aproape 600.000 lei, fără TVA.

Terenul este format din două parcele: una de 57,9 ha și cealaltă de 6,7 ha, ambele suprafețe fiind puse la dispoziția de autoritatea locală din Pașcani. Parcul va fi înființat în suburbia Sodomeni.

Amplasamentul parcului industrial din Pașcani

„Prin înființarea acestei zone industriale, instrument cheie pentru impulsionarea mediului de afaceri județean și local, se urmărește creșterea atractivității locației pentru investiții în activități economice, crearea de noi locuri de muncă, creșterea gradului de competitivitate economică, atragerea investițiilor autohtone și străine și atragerea de noi resurse”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației.

Contractul presupune atât întocmirea PUZ, cât și elaborarea documentației pentru obținerea autorizației de construire. Accesul la parcul industrial este prevăzut prin str. Dealul Mare și pe str. 13 Decembrie a localității Sodomeni în str. Ion Creangă a localității Boșteni și apoi în DN28A (str. Moldovei din Pașcani).

Terenul este liber de construcții și se află la circa 7 km de Pașcani. Potențialul acestui oraș în viitor va fi valorificat prin faptul că Pașcaniul va deveni un nod rutier important: la sud de municipiu va fi construit nodul de tip turbion, de intersecție între autostrăzile A7 și A8. Nodul face parte din contractul de execuție a autostrăzii Mircești – Pașcani (parte din A7), în cazul căreia se așteaptă emiterea ordinului de începere a lucrărilor (contractul este semnat cu UMB).

De asemenea, o altă investiție importantă din Pașcani în următorii ani este dată de reluarea lucrărilor la barajul de la Lunca Pașcani: autoritățile au relansat recent proiectul, iar membri ai guvenului au declarat că acumularea hidroenergetică va fi gata în 2026.

Pe parte privată, o investiție recentă aprobată (a fost emisă autorizația) aparține Dedeman: lanțul de materiale de construcții va construi în acest oraș cel de-al treilea magazin din județul Iași.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top