Connect with us

Dedeman poate începe lucrările la cel de-al treilea magazin din jud. Iași: proiectul a fost autorizat

Investiții private

Dedeman poate începe lucrările la cel de-al treilea magazin din jud. Iași: proiectul a fost autorizat

Dedeman a obținut autorizația de construire pentru magazinul pe care îl va amenaja în Pașcani – actul urbanistic a fost emis la peste un an de la momentul în care consilierii locali pășcăneni au aprobat planul urbanistic în plen.

„Am semnat autorizațiile de construire pentru magazinul Dedeman și pentru amenajarea intersecției cu sens giratoriu de la același obiectiv”, a anunțat primarul din Pașcani, Marius Pintilie, pe pagina sa de Facebook.

APIX.ro a scris încă din vara anului 2022 despre intenția Dedeman de a construi un al treilea magazin în județul Iași. Terenul pe care va fi construit centrul comercial are o suprafață de aproape 62.000 mp, fiind format din opt parcele: cinci aparțin Dedeman și trei de Integrata (companie a Doinei Cepalis). Terenul are o formă poligonală cu deschidere în partea de est la str. Grădiniței (DN28A, cu două benzi carosabile pe sens). În partea de sud, terenul are deschidere la Aleea Calea Iașului, cu o bandă pe sens.

Amplasamentul terenului

„Pe terenul studiat se propune construirea unui imobil cu funcțiunea de magazin și depozitare de mare capacitate materiale de construcții și de funcțiuni conexe, respectiv amenajarea de platforme pentru depozitarea materialelor de construcții (copertine, sere), cabină portar, platforme pentru parcaje auto neacoperite, respectiv amplasarea de panouri publicitare și mijloace tehnico-edilitare, prin demolarea construcțiilor existente”, se precizează în documentația depusă de Dedeman spre avizare, consultată de APIX.ro.

Noul centru comercial va avea un regim de înălțime cu parter și 2 etaje. Pentru asigurarea unui acces mai facil la amplasament, în documentație se propune reconfigurarea sensului giratoriu existent la intersecția str. Grădiniței cu str. Calea Romanului – în acest sens, Dedeman va ceda o parte din teren în domeniul public, aceasta fiind și cea de-a doua autorizație semnată zilele trecute de primarul din Pașcani.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top