Proiecte publice
Patru oferte pentru primul studiu aferent noului Spital de Boli Respiratorii
Consiliul Județean (CJ) Iași a primit patru oferte la licitația pentru realizarea planului urbanistic zonal și altor documente tehnice necesare pentru construirea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii. Estimările actuale sunt că unitatea necesită o investiție de 120 milioane euro.
Pentru contractul în valoare estimată de 310.000 lei, au ofertat următoarele companii:
- A.B.V. Total Proiect (Iași) – ofertant unic
- Arc Design (Iași) – ofertant unic
- Im Design Studio (Iași) – liderul unei asocieri din care mai face parte firma Graphic Space (Timișoara)
- 3B Construction Project (Iași) – liderul unei asociere din care mai fac parte firmele NCC Proiect Instal (Iași) și RFN Proiect (Iași)
Administrația județeană are ca termen 4 iunie pentru evaluarea ofertelor. „Durata de prestare a serviciilor este de 3 luni, din care o lună pentru obținerea aprobării documentației PUZ prin hotărâre a Consiliului Local – actul final care certifică finalizarea contractului de servicii de proiectare faza PUZ”, se arată în fișa de date.
Intenția autorității județene este ca documentațiile tehnice să fie gata în acest an astfel încât proiectul să poată fi înaintat spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
- Citește și Consiliul Județean vrea construirea unui spital de boli respiratorii/Plan de 120 mil. euro
Noul spital este propus pe șos. Bucium 106, unde CJ are la dispoziție un teren de peste 42.000 mp. Potrivit notei conceptuale, spitalul va fi format din trei corpuri de clădire legate între ele prin coridoare în care să funcționeze atât secțiile actuale ale Spitalului de Pneumoftioziologie (actuala unitate are o infrastructură depășită) cât și structuri noi.