Connect with us

Pe ce teren va fi construit bazinul de înot din T. Vladimirescu? O nouă decizie în CL, la 7 ani de la cea anterioară

Proiecte publice

Pe ce teren va fi construit bazinul de înot din T. Vladimirescu? O nouă decizie în CL, la 7 ani de la cea anterioară

Terenul pe care s-a început construcția unui bazin de înot, din Tudor Vladimirescu, revine la Primărie în integralitatea lui. Lucrările la bazin au fost demarate la începutul anilor ’90, dar Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” (TUIAȘI) nu a identificat resurse financiare pentru finalizarea lor.

Pe scurt, despre terenul în cauză:

  • decembrie 2008: Consiliul Local (CL) cedează un teren în suprafață de 5.917 mp în administrarea TUIAȘI pentru amenajarea bazinului de înot
  • iulie 2014: Terenul revine la Primărie, cu tot cu lucrările efectuate la bazin „la stadiul existent, sub rezerva finanțării acestuia din fonduri nerambursabile”
  • august 2021: CL va da o nouă decizie prin care va nominaliza suprafața de 5.917 mp, în condițiile în care situația juridică a fost clarificată, după ce terenul a fost intabulat (în 2019) de către Primăria Iași

„Obiectivul de investiții Bazin de înot acoperit – Complex Studențesc Tudor Vladimirescu se realizează pe terenul de 5.917 mp, situat în str. Mihai Vodă Viteazul nr. 3, proprietatea municipiului Iași, înscris în cartea funciară nr. 164296”, este modificarea adusă de către CL la decizia din 2014.

PMI are mână liberă pentru a finaliza un proiect început de TUIAȘI acum 30 de ani

Acum șapte ani, în hotărârea 235/2014 se preciza, la articolul supus acum modificării, doar faptul că terenul va trece în administrarea CL pe baza unui proces verbal de predare-primire. De la acea hotărâre, singura acțiune concretă a PMI a vizat clarificarea situației juridice: după realizarea unui schimb de teren, întreaga suprafață a fost intabulată prin alipirea a două parcele.

Rămâne de văzut dacă proiectul bazinului de înot va fi resuscitat odată cu aprobarea noii decizii a CL: deocamdată, nu este clar ce necesar de finanțare există și dacă pot fi accesate sau nu fonduri nerambursabile pentru finalizarea bazinului.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top