Connect with us

Peste 25.000 de vizitatori în doar o lună de la lansare, la MINA Pop-Up din Palas Campus

Articol susținut de IULIUS

Local

Peste 25.000 de vizitatori în doar o lună de la lansare, la MINA Pop-Up din Palas Campus

De la deschidere și până acum, MINA Pop-Up Iași a atras peste 25.000 de vizitatori, demonstrând interesul și aprecierea publicului pentru experiențele imersive oferite de această ediție itinerantă a muzeului. Vizitatorii mai au ocazia să vadă show-urile „Lumea Subacvatică” și „Constelații Interioare” până pe 28 iulie 2024, în cortul amplasat în parcarea supraterană a Palas Campus, din zona Sf. Andrei. Aceste spectacole, care au debutat pe 13 iunie, mai pot fi văzute doar până la finalul săptămânii acesteia. Show-ul „Van Gogh”, ce aduce la viață peste 80 de opere ale artistului, va rămâne deschis până pe 10 septembrie.

Duminică, 28 iulie, în cadrul unui eveniment special, care are loc în intervalul orar 10.00 – 11.00, va fi premiera noului spectacol imersiv, „COSMOS – Descoperim tainele universului”. Cu ocazia aceasta va participa și Dumitru Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român. Domnul Prunariu, care a zburat în spațiul cosmic pe 14 mai 1981 în cadrul misiunii Soiuz 40, va susține o prezentare despre experiențele sale și descoperirile în domeniul spațial.

Începând de luni, 29 iulie, vom prezenta și spectacolul multimedia „Gustav Klimt”, care cuprinde 60 dintre lucrările renumitului pictor simbolist. Acesta va oferi o călătorie prin „Epoca de Aur”, inspirată de stilul Art Nouveau și simbolurile bizantine. Lucrările, inclusiv „Doamna cu evantai”, „Sărutul” și „Doamna în Aur”, vor fi aduse la viață într-o producție audio-vizuală realizată de studioul Aural Eye și producătorul muzical Alexei Țurcan.

Biletul, care costă 40 lei pentru adulți și 30 lei pentru copii, asigură accesul la toate cele trei spectacole: „Gustav Klimt”, „Van Gogh” și „COSMOS – Descoperim tainele universului”. Împreună, aceste show-uri oferă o experiență de o oră.

MINA Pop-Up este găzduit într-un cort de 450 mp, cu proiecții 360°, amplasat în Palas Campus Iași pe strada Iancu Bacalu, la doar 10 minute de ansamblul Palas și Palatul Culturii. Evenimentul continuă la Iași până pe 10 septembrie, cu multiple spectacole imersive și instalații interactive. Biletele pentru MINA și MINA Pop-Up sunt disponibile pe site-ul oficial al muzeului. Pentru mai multe informații și detalii despre program, vizitați www.minamuseum.com/minapopup/. Parteneri principali: George.BCR, Kaufland România. Parteneri secundari: Daikin și Epson. MINA Pop-Up este găzduit de: Palas Campus Iași, Iulius Mall Cluj și Iulius Town Timișoara, centre de shopping, office și entertainment dezvoltate de compania IULIUS în cele trei orașe.

Despre MINA

MINA este primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Muzeul combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial pentru toate vârstele și are ca scop creșterea consumului cultural și a calității producției culturale în România. Prin acest spațiu multifuncțional, dotat cu tehnologie de ultimă generație, extindem granițele colaborărilor multidisciplinare și internaționale care sprijină inovația și digitalizarea. MINA este un proiect conceput de OneNight Gallery și LePetit. Partenerii proiectului sunt George.BCR, Kaufland România, Epson România, NVIDIA și Schweppes. În 2024, MINA a lansat MINA Pop Up, ediția itinerantă ce aduce arta digitală și noile tehnologii în trei mari orașe din România: Cluj-Napoca (19 aprilie – 2 iunie), Iași (13 iunie – 10 septembrie) și Timișoara (4 octombrie – 7 ianuarie). 

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top