Connect with us

Primul șantier deschis pe A8 este în continuare abandonat: UMB nu a reluat lucrările

leghin motca santier abandonat

Infrastructură

Primul șantier deschis pe A8 este în continuare abandonat: UMB nu a reluat lucrările

Constructorul UMB întârzie să reintre pe șantierul autostrăzii Leghin – Moțca, deși lucrările trebuiau să fie reluate în primăvara acestui an. Acest tronson a fost primul sector din A8 cu contract semnat, iar termenul inițial de finalizare a fost iunie 2026. UMB nu a reluat lucrările deși fondurile necesare au fost alocate de la bugetul de stat.

Oficiali ai CNAIR, într-o declarație acordată APIX.ro, au precizat că UMB nu lucrează pe A8 pentru că muncitorii firmei sunt concentrați pe A7. Cu alte cuvinte, UMB nu are capacitatea să lucreze în paralel pe toate tronsoanele de autostradă pe care și le-a adjudecat la licitații.

Activistul Cătălin Urtoi a parcurs întreg traseul Leghin – Moțca, iar imaginile publicate de acesta pe Facebook arată un șantier abandonat. El a subliniat că singurele lucrări care au fost efectuate au vizat decopertarea a circa 15 km din cei 30 km ai autostrăzii. CNAIR a semnat contractul de execuție în septembrie 2023 cu grupul de firme UMB, iar lucrările au început efectiv în februarie 2025. După ce a fost pierdută finanțarea PNRR întrucât UMB nu a respectat termenii contractuali inițiali, finanțarea a fost asigurată în bugetul de stat pe anul 2026: există o alocare efectivă de 607 milioane de lei și angajamente de plată de până la 550 milioane de lei pentru acest segment, sume care acoperă necesarul de finanțare.

Grupul UMB a început lucrările la primii kilometri din autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni pe data de 3 februarie 2025. Construirea celor 30 km între Leghin și Moțca costă 1,5 miliarde de lei. Capătul estic al sectorului montan al A8, așa cum mai este cunoscut acest segment, a beneficiat inițial de finanțare PNRR dar banii au fost pierduți: lucrările efective au început târziu în condițiile în care contractul era semnat încă din septembrie 2023. Investiția a suferit unele modificări în timpul reproiectării, dar acestea au fost minore, fără a justifica tergiversarea lucrărilor.

La momentul depunerii proiectului modificat, constructorul UMB a dat asigurări că termenul de execuție a tronsonului nu va fi afectat, ceea ce nu corespunde cu realitatea din teren. Segmentul Leghin – Moțca a avut inițial o lungime de 29,9 km, iar, în urma modificărilor, lungimea va fi de 30,08 km. Autostrada se desfăşoară pe raza judeţelor Neamţ şi Iaşi. Secţiunea traversează teritoriul următoarelor localităţi: Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni (toate din Neamţ) şi Moţca (Iaşi). Proiectul cuprinde amenajarea a 13 poduri, 2 viaducte, 8 pasaje și un centru de întreținere și coordonare (lângă Tg Neamț).

Aricole din categoria Infrastructură

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top