Local
Raport al Poliției: accidentele rutiere grave s-au redus semnificativ în Nicolina, odată cu introducerea benzii unice
Un raport al Poliției Rutiere, citat de Primăria Iași, arată o reducere importantă a accidentelor rutiere grave în Nicolina după ce autoritățile locale au instituit banda unică dedicată transportului public local.
Conform sursei citate, în perioada 1 iunie 2018 – 31 decembrie 2019 pe șoseaua Nicolina s-au produs 106 accidente rutiere soldate cu victime omenești, din care 35 de accidente grave care au determinat decesul a 4 persoane, rănirea gravă a 32 de persoane și rănirea ușoară a 5, precum și 71 de accidente ușoare care au determinat rănirea ușoară a 83 de persoane.
În perioada 1 ianuarie 2020 – 1 iunie 2021 pe aceeași arteră s-au produs 60 de accidente rutiere soldate cu victime, din care 9 accidente grave care au determinat decesul a 2 persoane, rănirea gravă a 7 și rănirea ușoară a 5, precum și 51 de accidente ușoare soldate cu rănirea ușoară a 57 de persoane.
„Este de subliniat faptul că în anii 2020 și 2021 circulația vehiculelor și a persoanelor a fost restricționată ca urmare a măsurilor dispuse în perioada pandemiei de COVID -19. La reducerea traficului rutier în cei doi ani menționați a contribuit și faptul că în intervale considerabile de timp elevii și o parte dintre angajați au învățat sau, respectiv, au lucrat online”, se arată într-o informare a Primăriei.
Câte accidente au fost după introducerea benzii unice?
În perioada iulie – noiembrie 2021, municipalitatea a amenajat o bandă unică (dedicată) pentru mijloacele de transport în comun (tramvaie, autobuze, taxiuri) din Podu Roș până la rondul de tramvai de la capătul zonei CUG.
„Banda unică a dus nu numai la reducerea semnificativă a timpului petrecut de călători cu mijloacele de transport public între Podu Roș și CUG, ci și la scăderea numărului de accidente grave soldate cu victime. Astfel, în perioada 1 iunie 2021 – 31 decembrie 2022 pe șoseaua Nicolina s-au produs 88 de accidente rutiere soldate cu victime, din care 10 accidente grave (față de 35 în perioada 2018 – 2019, n.a.) care au determinat decesul a 3 persoane și rănirea gravă a 7, precum și 78 de accidente ușoare care au determinat rănirea ușoară a 87 de persoane”, spune Primăria.