Trafic
Șase oferte la o licitație în relație cu A8: supervizarea lucrărilor pe cel mai lung segment din munți
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a primit șase oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe segmentul Ditrău – Grințies, parte din autostrada A8. Sectorul are 37,9 km și este cel mai lung segment prin munți. Tronsonul va fi construit de UMB, în condițiile în care acesta este singurul ofertant înscris la licitația de lucrări.
„Ditrău-Grințieș un proiect cu o complexitate tehnică ridicată pentru că include 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte. Lungimea totală a lucrărilor de artă este de 21 kilometri, reprezentând 57% din lungimea întregului lot”, se arată într-o informare a CNIR.
Cine sunt ofertanții:
- Viadif Consult (Ofertant unic)
- Civil Engineering Institute „Macedonia” Skopje (Ofertant unic)
- TPF Inginerie SRL (Ofertant unic)
- IRD Engineering (Ofertant unic)
- MGGP (Lider)-Konsent- MGGP Engineering SRL (Asociere)
- INTECSA -INARSA, S.A.U. (Lider)-Electroproiect (Asociere)
Contractul pentru asigurarea serviciilor de supervizare are o valoare cuprinsă între 64 și 75 milioane lei (fără TVA), finanțarea este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027, iar durata este de 118 luni și include: 14 luni etapa de proiectare, 40 de luni durata de execuție și 60 de luni perioada de garanție.

Ce servicii vor prestate în cadrul contractului:
- Servicii de management de proiect și consultanță pentru Beneficiar;
- Servicii de supervizare privind obținerea acordurilor si autorizațiilor necesare pentru derularea Contractului;
- Servicii de supervizare a proiectării și execuției lucrărilor la standarde de înaltă calitate, cu respectarea normativelor, standardelor și a legislației în vigoare, evaluarea și aprobarea lucrărilor, cantităților, materialelor, echipamentelor etc., în calitatea sa de „Supervizor” conform prevederilor Condițiile Contractului de Lucrări pe durata perioadei de proiectare și a perioadei de execuție a lucrărilor, astfel încât Antreprenorul să execute lucrări de bună calitate și să finalizeze proiectarea și execuția lucrărilor în perioada specificată în Contractul de lucrări;
- Servicii de supervizare pe durata perioadei de garanție a lucrărilor aferente Ditrău-Grințieș, astfel încât Antreprenorul să execute lucrările de remediere a defectelor apărute în perioada de garanție pentru lucrările executate.
