Local
Șeful Aeroportului Iași: anul acesta vom avea zile în care vor fi câte 50 de zboruri
Aeroportul Internațional Iași va avea, în următoarele luni, cea mai aglomerată perioadă din istoria aerogării: introducerea de noi curse și creșterea frecvenței pe unele rute vor aduce zile cu 50 de zboruri, conform directorului Romeo Vatră.
În fața unei astfel de situații, Primăria și Consiliul Județean vor privi neputincioase: un asemenea trafic de pasageri va determina o circulație rutieră pe măsură, iar autoritățile locale și județene nu au reușit să construiască un drum nou spre aerogară, deși previziunile de trafic erau bine cunoscute încă de acum 5 ani.
- Citește și FOTO Stadiul lucrărilor la noul terminal de la Aeroport [aprilie 2023]
Conform oficialilor aerogării, de luna trecută Ryanair a început să opereze primele sale zboruri din Iași (28 de mișcări săptămânal), frecvențele a 9 curse Wizz Air au fost suplimentate, iar de curând au fost inaugurate două noi rute Wizz către Berlin și Istanbul. Treptat, vor fi introduse zborurile charter și cele sezoniere spre mai multe destinații de vacanță. În prezent, pe Aeroportul Iași sunt cinci companii aeriene ce deservesc rute permanente spre 25 de destinații (24 internaționale și una internă).
„În ultimele 12 luni, traficul pe Aeroportul Iași ajuns la 1,7 milioane de pasageri. Infrastructura de procesare este aceeași. Am avut și câte 1,500 de pasageri într-un interval orar foarte strâns, în condițiile în care capacitatea maximă de procesare în terminalul T3 este de 320 pasageri/ora de vârf. Traficul va fi intens, vor fi zile și cu câte 50 de zboruri, ceea ce va presupune un efort uriaș din partea angajaților și colaboratorilor noștri”, a declarat Romeo Vatră, citat într-un comunicat al Aeroportului.
Acesta a precizat că vor fi adoptate mai multe măsuri pentru optimizarea fluxurilor de pasageri și fluidizarea circulației auto. Dar, cel puțin în ceea ce privește traficul auto, măsurile pe care Aeroportul poate să le adopte sunt limitate.
- Citește și Drumul spre Aeroport devine un calvar: care sunt „intervalele roșii” și zilele cele mai aglomerate?
„Trebuie să ne adaptăm la traficul în continuă creștere până la finalizarea noului terminal (T4), extinderea parcării auto și reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor. Avem în vedere inclusiv suplimentarea personalului pe aeroport, iar în acest sens vor fi organizate noi concursuri de angajare”, a mai spus Vatră.
El a adăugat că, în ceea ce privește conectivitatea auto, „drumul de acces dinspre Aroneanu, ce va fi realizat de Consiliul Județean, se află în etapa de proiectare, iar în paralel se fac demersuri la nivel de municipalitate pentru un drum nou spre Tătărași-Sud”.
Șefii Aeroportului recomandă pasagerii din Iași să folosească alte mijloace de transport pentru deplasarea la aeroport, cum sunt autobuzul linia 50 al Companiei de Transport Public, serviciile de taxi și ride-sharing, deoarece există riscul ca în anumite zile să nu fie suficiente locuri libere în parcarea auto, a cărei capacitate a fost redusă odată cu organizarea de șantier pentru noul terminal.
- „De asemenea, ținând cont că traficul va fi îngreunat spre aeroport în anumite intervale orare, sfatul nostru pentru toți pasagerii este să vină cu cel puțin 2,30 h – 3 h înainte de decolare, asigurându-se astfel că vor avea suficient timp pentru controlul de securitate și verificarea documentelor. Va fi o perioadă dificilă, însă toate aceste probleme vor fi eliminate odată cu finalizarea proiectului de dezvoltare: noul terminal (T4), proiectat pentru 3,3 milioane de pasageri anual, se află în grafic, iar în perioada următoare vor începe și lucrările pentru extinderea parcării auto și reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor”, mai spun oficialii aerogării.
Aeroportul Iași a încheiat primul trimestru al acestui an cu un număr total de 359.521 de pasageri îmbarcați și debarcați. Creșterea este de 64,88%, în raport cu cifrele înregistrate în primele trei luni ale anului trecut, când ne-au trecut pragul 218.044 de pasageri, și de 27,69%, comparativ cu aceeași perioadă a anului antepandemic, când am avut 281.544 pasageri.