Constructori
Tranzacție majoră: unul dintre cei mai mari constructori ieșeni a fost preluat de Strabag
Una dintre cele mai importante tranzacții din ultimii ani din piața construcțiilor a fost anunțată luni: grupul austriac Strabag SE a semnat un acord pentru achiziționarea integrală a companiei ieșene Daroconstruct, unul dintre cei mai mari antreprenori locali din domeniu, potrivit unui comunicat al companiei. Societatea este deținută de omul de afaceri Giani Canschi și, în ultimii ani, și-a adjudecat numeroase contracte publice.
Achiziția vizează preluarea a 100% din acțiunile Daroconstruct SRL și face parte din strategia Strabag de extindere a operațiunilor din România, piață pe care compania o consideră una dintre cele mai importante din Europa de Sud-Est. Fondată în 2005, Daroconstruct a devenit unul dintre principalii constructori din regiunea Moldovei, activând atât în domeniul construcțiilor de clădiri, cât și în infrastructura rutieră, poduri și rețele de utilități. Compania derulează proiecte în întreaga țară, inclusiv contracte publice de amploare.
- Citește și Constructorii care domină Iașul: profit record pentru o firmă cu lipici la contracte publice
Potrivit datelor prezentate de Strabag, la finalul anului 2025, Daroconstruct a înregistrat venituri de aproximativ 70 milioane de euro și avea circa 400 de angajați. Prin această tranzacție, grupul austriac urmărește să își mărească capacitatea de execuție și să își consolideze prezența în estul României, valorificând experiența și relațiile dezvoltate de constructorul ieșean pe piața locală.
„La Strabag, credem că dezvoltarea durabilă se bazează pe echipe locale puternice și pe parteneriate pe termen lung. Daroconstruct și-a câștigat o poziție solidă în regiunea României de Est datorită calității muncii sale și angajamentului angajaților săi. Considerăm această achiziție planificată ca o investiție în expertiza locală, în capacitatea suplimentară de execuție și în dezvoltarea continuă a afacerii noastre în România. Așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm echipa Daroconstruct în cadrul Strabag”, a declarat Herbert Schuster, administrator al Strabag România.
Reprezentanții companiei austriece au susținut că România este o piață strategică pentru dezvoltarea grupului, pe fondul investițiilor consistente în infrastructura de transport, dezvoltarea urbană și proiectele finanțate din fonduri europene. Finalizarea tranzacției nu este însă imediată. Achiziția este condiționată de obținerea aprobărilor de reglementare necesare, iar închiderea operațiunii este estimată pentru a doua jumătate a anului 2026. Valoarea tranzacției nu a fost anunțată public.





