Connect with us

UMF va construi o sală de sport în Sărărie

Sala de sport va fi construită în spatele celor două cămine

Local

UMF va construi o sală de sport în Sărărie

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) a inițiat un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru construirea unei săli de sport pe str. Sărărie 220, unde instituția de învățământ superior are în proprietate un teren cu o suprafață de 5.200 mp.

„Zona mai largă în care se află amplasamentul este caracterizată prin diversitate, atât din punct de vedere volumetric, cât și funcțional. Astfel, spre strada Sărărie sunt amplasate două cămine studențești care formează un front compact, rectiliniu, iar în celelalte zone învecinate s-a păstrat un țesut urban dezvoltat liber, cu aspect sinuos și clădiri cu un regim mic de înălțime, cu un caracter predominant rezidențial”, se arată în proiectul de PUZ.

Accesul la sală de sport se va face din str. Sărărie, pe o cale de acces amplasată între cele două cămine

Construcția va avea o înălțime maximă de 15 metri și un regim cu subsol, parter și 2 etaje. Amprenta la sol este propusă la 2.600 mp, iar circulațiile auto și pietonale vor ocupa 1.000 mp, în timp ce spațiile verzi 1.600 mp.

Planșa urbanistică a proiectului

Proiectul de PUZ va fi dezbătut la Primărie pe 4 decembrie, iar, ulterior, va fi supus aprobării plenului Consiliului Local. După votul favorabil al consilierilor, UMF va putea depune documentația pentru obținerea autorizației de construire.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top