Investiții private
Un bloc turn va fi construit lângă pasajul Băncilă
Primăria Iași a emis autorizația de construire necesară ridicării unui bloc pe șos. Națională, lângă pasajul Băncilă, în vecinătatea Catedralei „Sf. Anton de Padova”. Imobilul va avea un regim cu trei niveluri în subsol, parter, 11 etaje și un etaj tehnic.
Planul urbanistic zonal (PUZ) aferent acestei investiții a fost aprobat de Consiliul Local (CL) încă din luna august 2022, în timp ce autorizația a fost eliberată în urmă cu câteva săptămâni. Beneficiarul este firma Belfas, patronată de afaceristul Gabi Rădeanu.
Investitorul are la dispoziție circa 1.300 mp, iar blocul ar urma să aibă o amprentă la sol de cca 400 mp. Imobilul va găzdui 84 de apartamente care vor fi deservite de tot atâtea locuri de parcare, cel puțin așa se se susține în actul de autorizare 541/2023. Înălțimea maximă a clădirii va fi de cca 37 m.
- Citește și Inițial, blocul Belfas avea 8 etaje