Connect with us

Un nou pol industrial al Iașului prinde contur: belgienii de la BMT construiesc încă o fabrică

fabrica IG Watteeuw (IGW)
Imagine din interiorul unei fabrici BMT

Investiții private

Un nou pol industrial al Iașului prinde contur: belgienii de la BMT construiesc încă o fabrică

O nouă unitate de producție va fi construită în polul industrial care prinde contur la ieșirea din oraș, spre Tomești: principalii investitori din zonă sunt firme din Belgia și Germania, alături de companii autohtone. Cel mai nou proiect, care va face obiectul unei dezbateri pe 21 august, aparține unei societăți din grupul BMT.

IG Watteeuw Romania SRL este inițiatorul proiectului de Plan Urbanistic Zonal (PUZ): compania a fost înființată în anul 2007 și are sediul social la Iași. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 158 de milioane lei, un profit de 15,1 milioane lei și un număr mediu de peste 350 de angajați. Potrivit proiectului de PUZ, noua fabrică are menirea de a extinde capacitățile de producție actuale ale societății.

Amplasamentul investiției (click pe imagine pentru a o mări)

„Activitatea companiei constă în efectuarea de prelucrări mecanice de înaltă precizie și tratamente termice și termotehnice pentru componente (roți dințate, angrenaje) din oțel sau aliaje utilizate în diverse aplicații industriale (compresoare, pompe, scanere, utilaje agricole, echipamente feroviare etc.)”, se arată în proiectul de PUZ.

Conform bilanțului teritorial, belgienii au la dispoziție o suprafață de aproape 35.000 mp, iar fabrica va ocupa peste 20.000 mp. Regimul de înălțime va fi parter înalt pentru zona de producție și 3 etaje pentru spațiile dedicate birourilor. Așa cum se arată în PUZ, în zonă urmează să mai fie construite și alte fabrici.

„Planurile de extindere ale acestei platforme industriale nu se opresc aici, intențiile de viitor ale companiilor fiind de generare a unui pol industrial”, se precizează în PUZ.

Belgienii vor amenaja un sens giratoriu (în interiorul proprietății), girație care va asigura acces și pentru alte fabrici din zonă. De asemenea, va fi construit un drum care să suporte transport industrial

Zona de construire este deja un pronunțat caracter industrial, iar avantajul este că în continuare există terenuri disponibile – proiectanții spun că noul pol industrial este „o continuare firească a culoarului Calea Chișinăului – bld. Virgil Săhleanu – șos. Iași-Tomești”.

Planșa urbanistică cu detalii tehnice (click pe imagine pentru a o mări)

Proiectele din zonă au început după blocajul aferent crizei economice din perioada 2008-2010. Prima companie care a investit (2012) într-o capacitate de producție (o hală de circa 11.400 mp) a fost CNUD-EFCO Operations (divizia de sticlă a BMT, la vremea respectivă). A urmat, în 2016, BMT Aerospace care a investit într-un spațiu de producție high-end (12.000 mp). În 2021, și-a făcut apariția la Iași Grenzebach (Germania) care a cumpărat de la BMT divizia de sticlă (fosta CNUD-EFCO) și a inițiat un nou plan investițional: în prezent, sunt în desfășurare lucrări la o nouă fabrică, iar, pe viitor, nemții vor să-și dubleze capacitatea de producție.

Zona beneficiază inclusiv de transport public

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top