Connect with us

Undă verde pentru a doua etapă a unui proiect major din Copou: 413 apartamente

randari blocuri complex rasarit de soare fiald imobiliare dealul zorilor

Investiții private

Undă verde pentru a doua etapă a unui proiect major din Copou: 413 apartamente

Fiald Imobiliare poate demara a doua etapă a proiectului propus în zona Aleea Sadoveanu – Dealul Zorilor. În primă instanță, dezvoltatorul a demarat construirea a trei blocuri. A doua etapă vizează edificarea a încă cinci blocuri care totalizează 413 apartamente.

Consiliul Local (CL) a aprobat acum câțiva ani planul urbanistic propus de Fiald cu mai multe condiții, iar cea mai importantă dintre acestea a făcut referire la faptul că recepția blocurilor propuse în complex să fie făcută etapizat și condițonat de finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a unor sectoare de drum, parte din proiectul propus de dezvoltator.

plan general complex rasarit de soare fiald imobiliare dealul zorilor
Primele două etape ale proiectului: cele trei blocuri de la frontul stradal sunt în curs de construire, iar celelalte cinci imobile (din stânga imaginii) fac obiectul autorizației emise recent de Primărie. În cea de-a doua imagine este evidențiat parcul din centrul complexului

Conform actelor urbanistice, primele trei blocuri însumează peste 210 apartamente, iar în etapa a doua vor fi amenajate peste 410 apartamente în cinci blocuri. Planurile Fiald vizează extinderea complexului până la un total de 12 blocuri care să cuprindă peste 1.100 de apartamente.

schita amplasament fiald copou
Aceasta este planșa urbanistică aprobată de Consiliul Local în care sunt toate cele 12 blocuri propuse de Fiald. Blocurile construite, din imediata vecinătate a complexului Fiald, aproape de str. Prof. A. Ciolan aparțin tot dezvoltatorului băcăuan

Blocurile propuse au un regim de până la 7 etaje. Conform planului urbanistic, Fiald Imobiliare şi-a asumat costurile pentru extinderea infrastructurii rutiere, alături de cele necesare pentru prelungirea reţelelor de utilităţi. În ceea ce priveşte circulaţia, în proiect se prevede amenajarea unei porţiuni de drum din str. Dealul Zorilor, o cale de acces în interiorul amplasamentului şi aleile carosabile din incintă.

blocuri construite fiald dealul zorilor
Primele trei blocuri Fiald aflate în fază de construcție (sursă foto: captură video dezvoltator)

În a doua etapă a proiectului vor fi amenajate aproape 500 de locuri de parcare care le vor completa pe cele 300 autorizate în primă instanță. „Investitorul are obligaţia de a înstrăina unitatea locativă numai împreună cu locul de parcare aferent şi în mod corelativ, de a proceda la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară”, este una dintre condițiile impuse de autoritatea locală.

Zona aleii Mihai Sadoveanu – Dealul Zorilor – Viticultori a cunoscut o dezvoltare accelarată în ultimii ani și există în continuare investiții în pregătire care vor determina, în final, un cartier care va adăposti peste 10.000 de apartamente.

Aricole din categoria Investiții private

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top