Național
VIDEO Cum arată pista aeroportului din Băcau după modernizare
Modernizarea pistei aeroportului din Bacău, care a inclus demolarea celei existente, a fost finalizată, anunță firma spaniolă FCC Construccion, cea care a executat lucrările, citată de HotNews.ro. Noua pistă are o lungime de 2.500 de metri și o lățime de 45 de metri și are și o platformă pentru manevrarea înapoi a aeronavei.
Suprafața totală de aterizare, inclusiv platforma de întoarcere, este mai mare de 115.000 de metri pătrați. Proiectul a inclus și reabilitarea benzilor de circulație, extinderea platformei de îmbarcare și debarcare, precum și construcția drumului de securitate perimetral al aeroportului, instalarea de balize pe noua pistă și platforma de securitate, a transmis firma spaniolă.
„Cu noua infrastructură, va beneficia o populație de peste 180.000 de locuitori. În prezent, aeroportul din Bacău are un trafic de peste 78.000 de pasageri pe trimestru. Odată cu executarea acestei infrastructuri, va fi posibilă o creștere a traficului aerian, permițând o creștere a operațiunilor de decolare și aterizare la aeroport”, se arată în comunicatul FCC.