Connect with us

VIDEO Trenul metropolitan Iași – varianta 2024: care sunt traseele și câți bani sunt necesari

trasee tren metropolitan iasi

Alegeri 2024: idei și proiecte

VIDEO Trenul metropolitan Iași – varianta 2024: care sunt traseele și câți bani sunt necesari

Primăria va finanța cu 8,5 milioane lei întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru înființarea trenului metropolitan la Iași: o promisiune similară a fost și în campania electorală din 2020, dar, în ultimii patru ani, nu s-au făcut pași în urnirea proiectului.

Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMPTI) a făcut la sediul Primăriei o prezentare a investiției, cu pașii care trebuie parcurși în următorii ani. „Cârcotașilor le spunem că vom discuta despre acest proiect și în campania electorală din 2028, este un proiect pe termen mediu, trebuie să plecăm de undeva”, a spus Eduard Boz, șeful AMPTI.

În 2020, valoarea proiectului era estimată la 1,4 miliarde euro, iar investiția era propusă spre finanțare prin intermediul PNRR, conform declarațiilor de la acea vreme ale primarului Mihai Chirica. Însă, Primăria nu a făcut vreun demers concret. În 2024, proiectul are o valoare estimată de 270 milioane euro și este propus spre finanțare în cadrul Programul Transporturi 2021 – 2027.

Proiectul se bazează în mare parte pe folosirea rețelei existente de cale ferată cu reabilitarea unor porțiuni punctuale (Podu Iloaiei – Iași – Ungheni și Iași – Ciurea), alături de o extindere (linie nouă) pe ruta Holboca – Aeroport – Aroneanu (10,5 km). Proiectul mai prevede și achiziția a 10 trenuri care să asigure transportul pe cele trei rute, alături de amenajarea de stații și pasaje supraterane.

„Important este că am reușit să depășim faza de analiza teoretică și ne-am băgat deja în faza de analiză practică”, a comentat primarul Mihai Chirica.

Potrivit prezentării AMPTI, linia 1 Podu Iloaiei – Ungheni are o lungime de 44 km, cea între Podu Iloaiei și Aroneanu de 44 km, iar linia Nicolina – Picioru Lupului 11 km. Linia 2 cuprinde extinderea dinspre Holboca spre Aeroport și, respectiv, Aroneanu.

Proiectul de tren metropolitan prezentat ieri cuprinde și realizarea a două pasaje supraterane (auto și pietonal) cu scopul de facilita accesul populației la sistemul de transport: unul în dreptul depoului Dacia (legătura cu Canta), iar celălalt pe șos. Iași – Tomești.

APIX.ro publică mai jos principalele informații legate de trenul metropolitan așa cum apar ele în prezentarea AMPTI:

  • primele trasee ce ar urma să fie exploatate: Podu Iloaei – Iași – Ungheni și Iași – Ciurea
  • construcție linie nouă: extinderea căii ferate pe ruta Holboca – Aeroportul Iași – Aroneanu (aprox, 10.5 km) și implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan: Podu Iloaei – Iași – Holboca – Aeroport – Aroneanu
  • achiziția a 10 trenuri
  • constituirea serviciului de transport metropolitan feroviar prin parteneriat între ADI Asociația Metropolitană de Transport Public Iași și CFR – S.A. și delegarea operării serviciului prin procedurile concurențiale reglementate
  • Reabilitarea gărilor Nicolina, Socola, Cristești, Ciurea și Ungheni. Transformarea gării Nicolina într-un punct intermodal (gară metropolitană și autogară)
  • Prezentul proiect urmărește regenerarea urbană a gărilor din Iași, în special a gărilor Nicolina și Socola, prin crearea de parcaje, căi de acces moderne, spații de servicii, peroane redimensionate și accesibilizate și, mai ales, prin generarea unor fluxuri majore de călători care să rentabilizeze aceste investiții
  • Construirea, amenajarea și accesibilizarea punctelor de oprire în lungul acestor trei linii

Stații propuse pe linia 1 Podu Iloaiei – Ungheni

  • Podul Iloaiei (stație terminus – existentă)
  • Dumești
  • Lețcani 1 (stație existentă)
  • Lețcani 2
  • Delphi
  • Antibiotice
  • Era
  • Canta
  • Țigarete
  • Gara Centrală (stație existentă)
  • Nicolina (stație existentă)
  • Frumoasa
  • Socola (stație existentă)
  • Tehnoton
  • Vlădiceni
  • Holboca
  • Cristești (stație existentă)
  • Ungheni (stație terminus – existentă)

Stații propuse pe linia 2 Podu Iloaiei – Aroneanu

  • Podul Iloaiei (stație terminus existentă)
  • Dumești
  • Lețcani 1 (stație existentă)
  • Lețcani 2
  • Delphi
  • Antibiotice
  • Era
  • Canta
  • Țigarete
  • Gara Centrală (stație existentă)
  • Nicolina (stație existentă)
  • Frumoasa
  • Socola (stație existentă)
  • Tehnoton
  • Vlădiceni
  • Dancu
  • Aeroport
  • Aroneanu (stație terminus)

Stații propuse pe linia 3 Nicolina – Picioru Lupului

  • Nicolina (stație terminus – existentă)
  • Frumoasa
  • Piata Sudului
  • Fortus
  • Horpaz
  • Lunca Cetatuii (stație existentă)
  • Ciurea
  • Picioru Lupului (stație terminus)

Pasaje supraterane

Pentru a facilita accesul unor comunități importante la sistemul de tren metropolitan, este necesară construirea a două pasaje auto și pietonale supraterane:

  • Pasajul Dacia – Canta, în dreptul depoului Dacia. Acest pasaj ar urma să faciliteze accesul către trenul metropolitan a două comune importante – Rediu și Valea Lupului, precum și a locuitorilor din vestul Mun Iași (cartierele Păcurari, Canta și Dacia). În momentul de față, traseele metropolitane de autobuz denumite 701 (Rediu – comună cu aprox 9000 locuitori) și 902 (Valea Lupului – comună cu 18500 locuitori) au capăt de linie la intrarea în oraș, pe Șoseaua Păcurari. De asemenea, rutele de tramvai din Iași au ca punct terminus str. Canta. Dorința noastră este ca printr-un pasaj, aceste rute să fie aduse în proximitatea viitoarei statii CFR ”Canta”, de unde locuitorii celor două comune, împreună cu cei din vestul municipiului Iași să poată accesa trenul metropolitan fie către Est (centrul mun. Iași, Aeroport, zona industrială Tomești – Holboca), fie către Vest (parcurile industriale Miroslava, Lețcani, Dumești).
  • Pasajul Șoseaua Iași – Tomești. Acest pasaj ar urma să faciliteze accesul întregii văi a Prutului (partea de Sud-Est a județului Iași) atât către Iași și către platformele industriale din Vestul municipiului (Miroslava, Lețcani, Podu Iloaei), cât și către Aeroport și platforma industrială Holboca – Tomești.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Alegeri 2024: idei și proiecte

To Top