Connect with us

Vrei trotuare fără mașini și parcări ca afară? Apel APTA: 2 zile de măsurători în cartiere – se caută 20 de voluntari

Local

Vrei trotuare fără mașini și parcări ca afară? Apel APTA: 2 zile de măsurători în cartiere – se caută 20 de voluntari

Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași (APTA) a lansat un apel public pentru colaborarea cu 20 de voluntari în cadrul unui proiect ce vizează crearea și implementarea unei politici de parcare sustenabile, la standarde internaționale, la Iași.

Potrivit unui anunț al APTA, timp de două zile (13 și 14 decembrie), membrii organizației și voluntarii vor efectua măsurători în cartiere. „Acest plan strategic de parcare va fi implementat de administrația locală la nivelul Iașului, astfel încât beneficiile vor fi vizibile în cel mai scurt timp și vor contribui la creșterea calității vieții ieșenilor”, se arată într-o informare a APTA.

Proiectul APTA, elaborat cu sprijinul Cercului Donatorilor Bruxelles și cu susținerea administrației publice locale, are ca obiectiv crearea și implementarea unei politici de parcare sustenabile, la standarde internaționale, pentru municipiul Iași, prin implicarea unei echipe multidisciplinare de specialiști în mobilitate și planificare urbană, marketing și acte normative, cu vastă experiență în derularea unor proiecte similare. (citește detalii despre proiect)

Programul campaniei de 2 zile:

  • luni, 13 dec – training de instruire, timp desfășurare 2 ore
  • marți, 14 dec – 5 runde de colectare a câte 30 min fiecare într-o zonă din cele 18 ale Iașului, începând cu intervalul 6/6.30 dimineața, ultima rundă la 19.30/20.00. Ziua se va încheia cu predarea chestionarelor

Participanții vor primi adeverință de participare/practică în cadrul acestui proiect. Cei interesați se pot înscrie (prenume, nume, nr. de telefon, email și ocupația) la iasi.apta@gmail.com sau completând formularul de la ACEST LINK.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top