Connect with us

Wizz Air lansează cursa directă Iași – Istanbul

Local

Wizz Air lansează cursa directă Iași – Istanbul

Wizz Air, operatorul aerian cu cele mai multe zboruri externe disponibile de la Iași, a anunțat joi deschiderea unei noi rute din Iași către Istanbul. Cursa va fi disponibilă din 4 aprilie, iar noua rută directă va fi operată cu o frecvență de trei zboruri pe săptămână.

Zborurile vor fi în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, iar, în prezent, sunt scoase la vânzare bilete pornind de la suma de 119 lei.

„Suntem extrem de încântați să anunțăm o nouă rută ce face posibile conexiuni cu Turcia. Cu peisaje minunate, o istorie fascinantă și o arhitectură incredibilă, țara oferă câte o atracție pentru orice călător. Această rută reflectă angajamentul nostru de a oferi clienților ce călătoresc prin Aeroportul Iași o conectivitate îmbunătățită, tarife accesibile și mai multe opțiuni de zbor, mai ales pe măsură ce ne extindem continuu rețeaua. Așteptăm cu nerăbdare să primim pasagerii la bordul aeronavelor noastre noi, eficiente și sustenabile”, a declarat Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager în cadrul Wizz Air.

Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri. Operatorul are o flotă de 177 de aeronave Airbus A320 și A321.

„Lansarea rutei Iași-Istanbul este o veste extraordinară. Practic, prin această rută mult așteptată suntem cu adevărat conectaţi cu întreaga lume – oricine va dori să călătorească din Iași prin aeroportul-hub din Istanbul, va avea posibilitatea să ajungă în destinații din America de Nord, Asia ori Australia. În plus, Istanbul este orașul ce se întinde pe două continente, acest lucru asigurându-i o poziționare strategică atât din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere turistic, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării întregii regiunii”, a declarat, la rândul lui, șeful aerogării ieșene, Romeo Vatră.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top