Connect with us

Zona Fortus: au fost aprobate blocurile de 10 etaje de lângă Providența

Investiții private

Zona Fortus: au fost aprobate blocurile de 10 etaje de lângă Providența

Comisia de urbanism a dat undă verde pentru construcția mai multor blocuri cu 10 etaje în zona Fortus, pe un amplasament din spatele Providența, în continuarea unor blocuri ridicate deja.

Proiectul aparține firmei Antares International SRL. Compania propune un regim cu două niveluri în subteran, parter, două niveluri de mezanin și 10 etaje, la o înălțime maximă de 40 metri. Planul urbanistic zonal (PUZ) a fost inițiat la începutul acestui an.

Amplasamentul investiției

Firma are la dispoziție circa 7.200 mp, dar din planșele publicate de către Primăria Iași nu reiese cu precizie câte imobile vor fi construite.

Cu toate că amplasamentul figurează la adresa bld. Poitiers 10, terenul are, de fapt, deschidere la str. Ion Hlincea. Din bilanțul teritorial putem afla că circa 2.900 mp din suprafață va fi ocupată de blocuri, 3.300 mp vor fi circulații și alei, iar spațiile verzi vor fi de circa 1.000 mp.

Planșa urbanistică a proiectului Antares

Conform legii și a reglementărilor locale, investitorul este obligat să amenajeze minimum 383 de locuri de parcare, cifră care apare și în proiectul de PUZ.

Zona de construire (în plan depărtat)

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top