Connect with us

Iulian Dascălu are probleme: aviz negativ pentru noi lucrări la Palas

FOTO: palasiasi.ro

Investiții private

Iulian Dascălu are probleme: aviz negativ pentru noi lucrări la Palas

Comisia pentru monumente istorice a dat mai multe decizii pe care nimeni nu le-ar fi crezut posibile la Iași: a avizat nefavorabil mai multe propuneri ale Palas pentru noi lucrări în cadrul complexului. Comisia a dezbătut cinci obiective propuse: două le-a amânat, iar pe celelalte trei le-a avizat negativ.

Citește și EXCLUSIV apix.ro: cum arăta turnul de 26 de etaje al lui Iulian Dascălu

Primele două, amânate, fac referire la același proiect: lucrări de consolidare și extindere a corpului D1D2, tronson D1E.

În celălalt caz, Comisia a avizat negativ alte trei obiective:

  • amenajare ruinele Curții Domnești punct muzeal și funcțiuni complementare Palas Iași
  • realizare incintă în vederea execuției obiectivului: amenajare ruinele Curții Domnești punct muzeal și funcțiuni complementare Palas Iași
  • modificare Plan Urbanistic Zonal aprobat prin HCL 375/2009, areal bld. A. Panu, str. Palat, str. Sf. Constantin și Elena, str. Sf. Lazăr – spații birouri, spații comerciale, spații servicii și parcaj subteran

Citește și EXCLUSIV apix.ro: Dascălu pregătește un nou turn la Palas – a dat 2,25 mil. euro pe un teren

Una dintre intențiile Palas, prin intermediul celor trei obiective avizate nefavorabil, constă în realizarea unor noi spații de birouri, iar din informațiile apix.ro ar fi vorba despre o clădire cu un regim de înălțime parter și 6 etaje, imobil ce ar fi proiectat pe spațiul din apropierea scărilor de la Palas. Chiar dacă a fost respins în primă fază, proiectul poate reveni într-o ședință ulterioară a Comisiei pentru monumente. Imobilul ar urma să aibă și un punct muzeal, astfel se explică și primele două obiective supuse atenției Comisiei.

Citește și Cum vrea Iulian Dascălu să extindă Palas peste drum de complexul existent

Iulian Dascălu, prin firmele sale, nu a avut doar aceste cinci obiective pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Comisiei pentru monumente. Un alt proiect a făcut referire la planurile omului de afaceri peste drum de Palas în zona străzilor Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Trantomir și Iancu Bacalu, proiect despre care apix.ro a făcut dezvăluiri în februarie 2019.

După demolările de pe str. Trei Ierarhi, din zona din spatele Școlii „Gh. Asachi”, Iulius Real Estate SRL a obținut undă verde la Comisia pentru monumente istorice pentru demolarea a nouă construcții de pe str. Sf. Andrei 33-39. Clădirile se află pe un teren cu o suprafață de peste 7.000 mp, teren achiziționat cu peste 3,6 milioane euro, conform informațiilor apix.ro.

Amplasamentul unde vor fi efectuate următoarele demolări:

Principala intrare existentă acum la teren:

Citește și Apropiați ai lui Iulian Dascălu pregătesc demolarea Casei de oaspeți al lui Ceaușescu

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top