Connect with us

A început demolarea magherniței din centrul Iașului, de peste drum de Hotel Internațional

Local

A început demolarea magherniței din centrul Iașului, de peste drum de Hotel Internațional

Firma Metcons Top SRL a început demolarea casei de peste drum de Hotel Internațional, în baza unei autorizații de desființare emisă de Primăria Iași încă din luna mai 2021. Compania amintită este deținută de președintele executiv al PSD Iași, Cristian Stanciu, director al FEG.

APIX.ro a anunțat încă din anul 2020 despre intenția de demolare a construcției: planul Metcons era, la acea dată, de a ridica în locul casei un centru de afaceri, având în vedere potențialul zonei, dat de apropierea de Palas.

Imobilul de birouri era prevăzut cu un regim de înălțime de până la 8 etaje. În octombrie 2017, Metcons Top SRL, firmă prin intermediul căreia va fi realizată investiția, a obținut un certificat de urbanism pentru „întocmire plan urbanistic zonal – construire centru/structură de sprijinire a afacerilor – clădire de birouri pe teren proprietate”.

Pe panoul de șantier se arată că lucrările de desființare și amenajare a terenului vor fi finalizate în septembrie 2023, dar, cel mai probabil, șantierul va fi închis mult mai repede, având în vedere lipsa de complexitate a lucrărilor.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top