Proiecte publice
Acumularea Pașcani: lucrările au fost relansate și ar urma să fie finalizate în 2026
Autoritățile centrale au relansat lucrările la barajul de la Lunca Pașcani (Amenajarea Hidroenergetică Pașcani), o investiție începută în 1985 care ar putea fi, în cele din urmă, finalizată în anul 2026, adică la o distanță de peste 40 ani.
Studiul de fezabilitate a investiției a fost finalizat, iar ministrul Energiei Sebastian Burduja, aflat în acest weekend în vizită la Pașcani, a declarat că necesarul de finanțare este de 60 milioane euro. La această sumă se adaugă alți 6 milioane euro – bani care vor fi utilizați pentru exproprierea a 2.300 hectare.
„Acumularea Pașcani va avea 69 milioane metri cubi de apă. Centrala hidroelectrică va avea o capacitate relativ mică de producere a energiei electrice, dar nu este vorba despre această componentă, ci de o sistematizare a întregii zone și râului Siret, ceea ce înseamnă că prevenim riscul de inundații”, a declarat Sebastian Burduja.
Potrivit ministrului Energiei, planul este exproprierile să fie făcute până la jumătatea anului 2024, iar lucrările la acumulare fie executate până în anul 2026. „Întreaga lucrare poate fi finalizată în trimestrul 2 din 2026 și va însemna producție de energie verde, diminuarea riscurilor inundațiilor, apă potabilă pentru Pașcani și localitățile limitrofe, apă pentru irigații pentru județele Iași și Neamț”, a mai spus ministrul Energiei.
Așa cum APIX.ro a mai relatat, principalele beneficii ale acumulării sunt:
- sursă de apă pentru irigarea unei suprafețe de 46.000 ha în județele Iași și Neamț
- debit de 1 mc/s apă industrială pentru alimentarea zonală Fălticeni, Târgu Frumos și alte obiective din bazinul hidrografic Bahlui
- valorificarea energetică a căderii realizată la barajul Pașcani printr-o centrală hidroelectrică
- tranzitarea în bazinul Bahlui a debitului de 4,4 mc/s rezultat din restituțile unităților industriale din municipiul Suceava asigurându-se astfel sursa de apă pentru încă 30.000 ha în județul Iași
Proiectul „Amenajarea Hidroenergetică Paşcani” (AHE) a fost iniţiat în anul 1985 şi a fost continuat prin decizii adoptate în 1989, 2002 şi 2006. Lucrările au fost sistate în 2012, odată cu intrarea Hidroelectrica în insolvență. Cea mai mare parte a lucrărilor (90%) a fost executată în perioada comunistă. Din 2014, Hidroelectrica și-a revenit din punct de vedere financiar, având ulterior profituri substanțiale, iar, în 2019, a inițiat actualizarea studiului de fezabilitate aferent AHE Pașcani.