Investiții private
Ansamblul lui Palii din Grădinari va fi extins cu două blocuri de 13 etaje
Afaceristul Alexandru Palii extinde ansamblul din Grădinari cu încă două blocuri cu un regim de înălțime de până la 13 etaje. Prin intermediul firmei Lastor Invest Corp SRL, investitorul imobiliar a construit deja două blocuri lângă baza sportivă din zonă.
Amplasamentul investiției:
Palii a obținut autorizația de construire la mijlocul lunii aprilie, în baza unui Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul Local (CL) acum mai bine de 10 ani. Pentru cele două noi blocuri, Palii are la dispoziție o suprafață totală de aproape 10.000 mp, parcelă dezlipită din terenul pe care a construit până acum celelalte două imobile.
Înălțimea maximă a blocurilor va fi de 44 metri, dar este variabilă – se micșorează spre extremități.
„Parcarea autovehiculelor se realizează în interiorul incintei, ansamblul rezidențial beneficiind de un număr total de 385 locuri de parcare amenajate după cum urmează: 256 de locuri în subteran și 129 de locuri în suprateran. Aria spațiilor verzi amenajate este de 3.273 mp”, se arată în actul de autorizare.
Afaceristul a obținut un procent de ocupare a terenului de 22% și un coeficient de utilizare a terenului egal cu 3,23 (raportul dintre suprafața desfășurată construită și parcelă).
Odată extinderea ansamblului imobiliar, ideea realizării unui bazin olimpic în zonă devine utopică, în contextul în care lucrările la un astfel de obiectiv au început pe un teren din spatele blocurilor, dar au fost sistate tocmai din cauza problemelor de ordin juridic cu amplasamentul.