Proiecte publice
ApaVital deschide noi șantiere în județ: a semnat contracte de peste 200 milioane lei
Operatorul de apă și canalizare a anunțat deschiderea de noi șantiere pe raza mai multor localități din județ, după ce a semnat patru contracte cu o valoare totală de peste 200 milioane lei, potrivit unui comunicat remis redacției.
Lucrările se vor desfășura pe raza orașului Hârlău și a comunelor Cotnari, Deleni, Ruginoasa, Ceplenița și Costești. Câștigătorii licitațiilor au fost două asocieri de firme, iar contractele fac parte din proiectul major de investiții în valoare de peste 2 miliarde lei, proiect finanțat cu fonduri europene.
- Citește și ApaVital va amenaja un parc fotovoltaic în Dancu: producția anuală de energie va fi de 1.000 MWh
Șantierele vor fi deschise în următoarele zone:
- Cel mai mare contract are o valoare de 74,4 milioane lei și presupune lucrări în localităţile Poiana, Feredeni, Slobozia, Deleni şi Maxut (UAT Deleni) pentru extinderea şi modernizarea reţelei de alimentare cu apă. Lucările vor fi executate de asocierea formată din Teoval & Co, Hidroterm, Stef Invest Logistic și Alrosel, asociere care are ca terț susținător Aqua Serv și ca subcontractant pe Ut4fb Control
- Un contract în valoare de 47,4 milioane lei va aduce apă potabilă locuitorilor din Hârlău, Cotnari şi Cârjoaia printr-o conductă nouă de aducţiune. De altfel, întreaga reţea de alimentare cu apă şi canalizarea din Cotnari, Cârjoaia, Horodiştea şi Lupăria (UAT Cotnari) vor fi extinse. Lucrările vor dura 20 de luni şi vor fi executate de asocierea Ness Proiect Europe, Montin și Cornell’s floor, cu subcontracțanții: Rimoldo Consulting Group și Ultrajet
- Un contract în valoare de 46,8 milioane lei vizează executarea pe parcursul a 20 de luni de lucrări privind reţele noi şi moderne de apă şi canalizare, ai căror beneficiari vor fi cetăţenii din Poiana Mărului, Buhalniţa, Zlodica (UAT Cepleniţa). Câștigător este tot asocierea din jurul Ness Proiect Europe
- Un contract în valoare de 32,3 milioane lei va aduce reţele noi de alimentare cu apă şi de canalizare pentru locuitorii din Vascani (UAT Ruginoasa) şi din Costeşti şi Giurgeşti (UAT Costeşti). Asocierea de firme care va executa lucrările într-un interval de 22 de luni este cea formată în jurul Ness Proiect
Printre contractele semnate anterior de ApaVital se mai numără:
- extinderea sistemului de apă și canalizare în Pașcani și în comune învecinate: 92 milioane lei [câștigător – Daroconstruct]
- extindere rețele în zona metropolitană Sud: 171 milioane lei [Daronconstruct – un lot de 64,4 mil. lei, Casrep un lot de 28,4 mil. lei, iar Conest cel de-al treilea lot – 78,2 milioane lei]
- extindere rețele pe traseul Voinești – Gârbești: 28 milioane lei – un lot câștigat de Daroconstruct, al doilea lot în evaluare
- extindere rețele pe traseul Brăiești – Sinești – Popești: 75 milioane lei [Daroconstruct]
- extindere rețele pe traseul Răchiteni – Al.I.Cuza – Heleșteni – Ruginoasa – Costești: 124 milioane lei, trei loturi [Daroconstruct – 83 milioane lei, un lot; celelalte două – neadjudecate]
- extindere rețele în zona Iași – Popricani: 56,4 milioane lei [Casrep]
- extindere rețele în zona Bălțați – Belcești, prin realizarea unei conducte de aducțiune: 16 milioane lei [Europartener]
- extindere rețele în zona Podu Iloaiei – Tg Frumos: 46 milioane lei [Casrep]