Connect with us

Autobuzele CTP vor fi dotate cu sisteme anti-coliziune: finanțare de un milion de euro din PNRR

Local

Autobuzele CTP vor fi dotate cu sisteme anti-coliziune: finanțare de un milion de euro din PNRR

Autobuzele CTP, 140 la număr, vor fi dotate cu sisteme anti-coliziune în cadrul unui proiect PNRR, iar valoarea proiectului ajunge la peste un milion de euro, în condițiile în care cererea de finanţare a fost deja aprobată, a anunţat Primăria Iaşi.

Prin intermediul proiectului se vizează creșterea siguranței în trafic, asociat transportului public,  atât pentru pasageri, cât și pentru categoriile vulnerabile – bicicliști și pietoni.

Scopul sistemului anti-coliziune pentru vehiculele mari va fi de a avertiza conducătorii auto înaintea producerii unor coliziuni în trafic, reușind astfel să reducă semnificativ rata accidentelor. Proiectul va îngloba tehnologii bazate pe digitalizare în faza de exploatare a mijloacelor de transport public în condiții de siguranță și eficiență.

La nivelul proiectului, sistemul digital care se dorește a fi implementat presupune:

  • pe cele 140 de autobuze din parcul auto al Companiei de Transport Public vor fi instalate elemente de detecție externe (camere de luat vederi / radare cu rază medie), care scanează în timp real participanții la trafic, pornind de la autovehicule și terminând cu motocicliști, bicicliști și pietoni.
  • în cazul detectării unui pericol iminent de coliziune, sistemul emite alerte vizuale și sonore, pentru a ajuta conducătorul autobuzului să evite accidentul.

Sistemul va elimina o problemă în exploatarea mijloacelor de transport asociată unghiurilor moarte care pun probleme reale în trafic. Practic, va fi posibilă evitarea accidentării pietonilor și bicicliștilor care ajung în zona unghiurilor moarte.

Toate dispozitivele sistemului sunt montate în așa fel încât vizibilitatea conducătorilor auto nu este deloc obturată, iar alertele sonore și vizuale sunt afișate pe display-ul dispozitivului montat la bordul autobuzului.

Printre alertele emise de către dispozitiv se numără: alerta de impact frontal cu un autovehicul, alerta de schimbare a benzii fără semnalizare, alerta de impact frontal cu un pieton sau un biciclist, alerta privind nepăstrarea distanței optime față de autovehiculul din față, risc coliziune stânga, dreapta și unghiuri laterale.

Cererea a fost depusă în octombrie 2022, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10/I1.2., Runda 2, aferent Componentei C10 – Fondul local, Operațiunea I1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC, și viza dotarea cu astfel de sisteme a 140 de autobuze. Valoarea este de 1.050.000 euro, fără TVA, respectiv 5.168.835 lei, fără TVA.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top