Investiții private
Autorizarea noului supermarket Penny din Bucium, pe repede-înainte: PUZ-ul va fi aprobat până la finalul anului
Procesul de aprobare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în cazul unui supermarket Penny se desfășoară neobișnuit de repede la Primărie: cererea a fost depusă la mijlocul lunii septembrie, iar planul urbanistic ar putea fi aprobat până la finalul acestui an, în condițiile în care municipalitatea a publicat deja raportul care permite supunerea spre dezbatere în Consiliul Local (CL) a proiectului.
Spre diferență, în cazul altor proiecte similare, durata de avizare s-a întins pe o perioadă foarte mare de timp, un exemplu în acest sens fiind noul magazin Kaufland din CUG care ar urma să intre tot în ultima ședință de CL din acest an, în condițiile în care proiectul are mai bine de un an de când se așteaptă o decizie în acest sens.
- Citește și Au început lucrările la fabrica Grenzebach, unul dintre pilonii noului pol industrial al Iașului
Cel mai devreme, lucrările la noul magazin ar putea începe în primăvara anului 2023. În august 2021, APIX.ro a scris despre faptul că terenul de 9.000 mp a fost achiziționat de Penny pentru o sumă de peste 2 milioane euro, vânzătorul fiind Ropharma.
„Se propune un acces auto și pietonal din Fundacul Socola și un acces pietonal din șos. Bucium DN24. Pentru a se realiza în condiții optime accesul auto din Fundacul Socola, se propune cedarea către domeniul public, a unei suprafețe de 385,00 mp”, se precizează în proiectul de PUZ cu privire la accesul la viitorul supermarket.
Beneficiarul (fina) al proiectului de PUZ este firma Rewe Projektentwicklung Romania SRL, subsidiara din România a grupului Rewe care deține lanțul Penny. În România, grupul Rewe, care deține lanțul Penny, a avut, în 2021, venituri totale de aproape 200 milioane lei, iar profil net de circa 27 milioane lei. La nivel național, grupul deține 280 de magazine în care lucrează peste 5.000 de angajați.