Investiții private
Blocuri cu patru etaje, în apropiere de rond Dacia
Boom-ul imobiliar a început să cuprindă și zone considerate, eventual, mai puțin atrăgătoare pe piața de profil. O firmă de transport vrea să investească în construcția a două blocuri cu patru etaje pe str. Tabacului nr. 48.
Amplasamentul investiției:
Proiectul este propus de Farmacom Impex SRL, firmă ce are la dispoziție o suprafață de 4.100 mp. Potrivit indicatorilor urbanistici propuși de societate, imobilele de locuințe ar urma să aibă o înălțime maximă de 16 metri și să ocupe 30% din suprafața totală a parcelei. De asemenea, coeficientul maxim de utilizare a terenului (CUT) este egal cu 1,2, context în care clădirile ar putea avea o suprafață desfășurată maximă de aproape 5.000 mp. Potențialul proiectului este de a amenaja 60 – 80 de apartamente.
Planșa de reglementări urbanistice:
Din suprafața totală de 4.100 mp, blocurile vor ocupa 893 mp, spațiile plantate 1.133 mp, în timp ce platformele și circulațiile 2.074 mp. Detaliile din Planul Urbanistic Zonal publicat de municipalitate spre consultare publică arată că investitorul vrea să amenajeze circa 50 de locuri de parcare. Indicatorii propuși se încadrează în regimul actual al zonei, vizavi fiind tot blocuri cu patru etaje. În schimb, zona are un oarecare profil industrial, în vecinătate fiind hale.
Investitorul va putea demara proiectul după aprobarea PUZ-ului în plenul Consiliului Local și după ce obține autorizația de construire, ceea ce s-ar putea întâmpla în următoarele trei luni.
Farmacom Impex SRL este o societate înființată în anii ’90, iar principalul obiect de activitate este transportul, firma având curse intra și interjudețene. În ultimii patru ani, firma a fost mereu pe profit, iar anul trecut a întregistrat recordul ultimilor 15 ani (aproape 300.000 lei la o cifră de afaceri de 1,8 milioane lei).