Connect with us

Blocurile înalte de lângă parcul Ciurchi vor intra la vot în Consiliul Local

Investiții private

Blocurile înalte de lângă parcul Ciurchi vor intra la vot în Consiliul Local

Proiectul de hotărâre privind construirea a două tronsoane de bloc lângă parcul Ciurchi va intra la vot într-o ședință a Consiliului Local (CL) din această primăvară, în condițiile în care documentația a fost publicată pe site-ul municipalității.

Investitorul (firma M.CHIM) are la dispoziție un teren cu o suprafață totală de peste 2.200 mp, iar tronsoanele de bloc au un regim (maxim) de înălțime cu subsol, parter și 11 etaje. „Accesul auto se face din str. Ciurchi, amplasată pe latura nordică a amplasamentului”, se arată în proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

Amplasamentul investiției (imagine preluată din proiectul de PUZ

În ceea ce privește parcajele, 96 de locuri vor fi amenajate la subsol, iar 13 la nivelul terenului. În vecinătatea sunt blocuri cu 4 și 10 etaje, iar, spre Doi Băieți, este aprobat un alt proiect care prevede blocuri cu 11 etaje.

„Pe amplasament se dorește construirea unui imobil de locuințe colective, spații comerciale, birouri, parcare subterană și supraterană”, se mai precizează în PUZ.

Randare a proiectului (imagine preluată de pe site-ul de promovare a investiției)

Conform bilanțului teritorial, cele două tronsoane vor ocupa 35% din teren, în timp ce circulațiile vor fi amenajate pe 50% din suprafață, iar spațiile plantate pe 15%. „Procentul însumat de 85% reprezentând construcții propuse și circulații este un procent maxim și poate fi diminuat în favoarea spațiilor plantate”, se susține în PUZ. Amintim că, în imediata vecinătate a viitorului ansamblu, este parcul Ciurchi pe care Primăria are în plan să-l modernizeze.

Planșa urbanistică: tronsonul de bloc spre str. Ciurchi va avea 10 etaje, iar celălalt corp 11 etaje

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top